Bugetul MAI a fost avizat. Ministrul Bode: ”Este cel mai mare din ultimii 5 ani”

62176136
Agerpres

Ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode a anunțat, joi, că bugetul instituţiei pe care o conduce a fost avizat favorabil în comisiile de apărare reunite ale Parlamentului.

El a precizat că este cel mai mare buget pe care l-a avut MAI în ultimii 5 ani.

”Comisiile reunite Senat şi Camera Deputaţilor a aprobat prin vot favorabil pentru bugetul MAI pentru anul 2021. Am structurat intervenţia mea şi bugetul e structurat de altfel pornind de la tabloul macroeconomic pe care am configurat bugetul pe 2021 cu principalii indicatori, în cunoaşteţi, inflaţie, deficit, creştere economică. Pornind de la acest tablou putem constata că bugetul MAI e unul mai mare faţă de execuţia preliminară de anul trecut cu 5,47%, vorbim de un buget de 20.925,5 milioane lei. Un buget mai mare cu 5,47%, vorbim de cel mai mare buget pe care MAI îl are în ultimii 5 ani de zile. Eu cred că prin acest buget sunt create premisele unei finanţări corespunzătoare a sarcinilor instituţionale pe care MAI le are în anul 2021. Câteva cuvinte despre principalele capitole. La cheltuieli de personal, respectiv cheltuieli sociale, de ce încep cu asta? O să observaţi că peste 83% din buget îl alocăm pentru cheltuielile de personal, aproape 129 de mii de angajaţi în structurile MAI, respectiv peste 91 de mii de pensionari care provin din structurile MAI. Impactul este unul uriaş, aproape 83%, noi punem foarte mare accent pe resursa umană. Acesta este şi motivul pentru care am alocat bani suficienţi pentru a putea plăti salariile şi pensiile în MAI”, a afirmat Lucian Bode la Parlament, potrivit News.ro.

Ministrul de Interne a mai spus că este o creştere de 20% cu cheltuielile privind bunurile şi serviciile, comparatic cu anul precedent.

„De asemenea, bunuri şi servicii. Aici avem o creştere de 20% faţă de anul 2020 pentru Poliţie, pentru IGSU, pentru Poliţia de Frontieră, echipamente pentru angajaţii MAI. Avem pentru investiţii un plan foarte, foarte ambiţios de modernizare a clădirilor. Ne interesează a avem condiţii de muncă pentru angajaţii MAI”, a completat Bode.

El a adăugat că există cea mai mare creştere la capitolul fonduri europene şi anume anul acest MAI îşi propune 1,3 miliarde, comparatic cu 500 milioane în execuţia preliminară de anul trecut.

„La capitolul fonduri europene avem cea mai mare creştere. Anul trecut am avut undeva la 500 milioane execuţia preliminară. Anul acesta ne propunem 1,3 miliarde, o creştere de aproape 100% şi eu cred că putem să depăşim această creştere. Doar prin POIM 2014-2020 avem alocate peste 600 milioane euro. Din păcate, am reuşit să cheltuim până astăzi, am ajuns la un grad de absorbţie undeva la 150 milioane euro. Pentru actualul exerciţiu financiar 2014-2020 să tragem cele 300 milioane euro şi aici sigur achiziţii de elicoptere, de ambulanţe, modernizare sedii. Pe POR avem 37 de sedii. Noi gestionăm 10 programe operaţionale în MAI, aşadar pe fonduri europene. Pentru mine o miză extrem de importantă să triplăm şi să creşterem şi mai mult absorbţia pe fonduri europene. Avem un acord cu Banca Mondială pentru susţinerea pe zona de situaţii de urgenţă, pe zona jandarmeriei. Foarte important este că avem un buffer negociat cu BM de 400 milioane de euro pe care îl putem accesa în 24 de ore, în caz de dezastru. Să dea Dumnezeu să nu avem nevoie să îl accesăm”, a explicat ministrul de Interne.

Votul final în plenul comun al Camerei şi Senatului reste programat marţi, 2 martie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
Citește și...
62167967
Premierul Florin Cîţu: ”Anul acesta, toată lumea îşi primeşte sporurile salariale în sectorul public”

Premierul Florin Cîţu a transmis, joi, că angajaţii din sectorul public vor primi aceleaşi salarii şi sporuri ca în 2020, subliniind, totodată, că nu se vor face concedieri.

62176110
Premierul Cîțu: ”Am aprobat un proiect de lege care să elimine o tâmpenie populistă”

Premierul Florin Cîțu a anunțat, joi, la Bursa de Valori București, că a aprobat în Guvern un proiect de lege care să elimine ”o tâmpenie populistă”, adoptată de fosta majoritate parlamentară ”socialistă”.

62176127
Bugetul, dezbătut în comisii. Cîțu: ”Sper să treacă cât mai repede”

Parlamentul a început joi, în comisii, dezbaterea proiectelor legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.

Recomandări
Whatsapp image 2026 10 26 at 184834
SRI: Incendiul de la Carfil, cauzat de o rețea de sabotaj „coordonată din Rusia”. Doi suspecți, arestați în Germania

SRI a transmis că incendiul de la platforma Carfil din Brașov a fost provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia, care ar fi vizat și alte obiective strategice din UE. În dosar sunt cercetați doi cetățeni din Belarus și unul din Ucraina.

Sorin grindeanu protv
PSD promite că nu vor crește taxele în 2027, dar bugetul are nevoie de bani. Ce s-ar putea întâmpla cu TVA și Pilonul II

Dacă Alexandru Nazare ezită să promită că anul viitor nu vor crește taxele, o face, în schimb, Sorin Grindeanu, șeful PSD. Spune răspicat că executivul mixt PSD-tehnocrat nu va cere bani în plus de la cetățeni pentru a acoperi deficitul bugetar.

Trafic summit
Reguli noi pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va fi obligat să treacă prin controale medicale mai stricte

Șoferii cu probleme de vedere, cei care au tulburări psihice sau probleme legate de consumul de alcool și droguri vor fi evaluați mai atent înainte să primească sau să-și reînnoiască permisul.