Basescu, dupa acuzele de amenintare si santaj: Doamna Firea e o santajista de profesie, Victor Ponta - un procuror ratat

×
Publicitate

Razboiul dintre PSD si Traian Basescu a intrat intr-o noua etapa. Cu sustinerea premierului, senatoarea Gabriela Vranceanu Firea a scris marti o plangere penala impotriva presedintelui, pe care il acuza de amenintare si santaj.

Asta dupa ce seful statului a dat de inteles ca sotul ei, primarul din Voluntari, ar putea avea probleme cu legea. "Doamna Firea este o santajista de profesie", a replicat seful statului.

Intr-un document de noua pagini, care va fi depus miercuri la parchetul general, senatoarea Gabriela Vranceanu Firea sustine ca se simte amenintata si santajata de seful statului."Simt permanent o stare de temere, de ingrijorare si de neliniste in legatura cu viata mea, a sotului meu si a familiei mele" spune Gabriela Vranceanu Firea, senator PSD.

"Firea este o santajista de profesie. A fost condamnata la plata a 1000 de lei pentru santaj" a fost replica lui Traian Basescu.

Firea a intrat in conflict cu Traian Basescu dupa ce, in calitate de purtator de cuvant al Comisiei Nana, a prezentat rezultatul anchetei parlamentarilor. Din concluzii rezulta ca Ioana Basescu ar fi cumparat terenul din Calarasi de la o companie inactiva fiscal, iar contractul de vanzare-cumparare ar fi nul. Traian Basescu a negat acuzatiile si a sugerat ca sotul senatoarei, primarul din Voluntari, ar putea avea probleme cu legea.

Traian Basescu: "Premierul, intr-un buncar, este imaginea unui om care a cedat nervos." Declaratia despre comisia Nana

"Am semnat. E intolerabil si niciun presedinte nu are voie sa santajeze, sa ameninte un membru al parlamentului. Presedintele se comporta ca un sef mafiot, care conduce tot si atunci cand cineva nu se supune ordinelor, e amenintat direct el sau familia sa" a acuzat Victor Ponta.

"Acuzatiile de spalare de bani pe care le invoca mincinosul Ponta sunt numai in mintea lui de procuror ratat" a declarat marti Traian Basescu.

Potrivit unor surse, unii dintre parlamentarii PSD refuza sa semneze plangerea penala impotriva presedintelui pentru a nu fi chemati la Parchet, sa dea explicatii. Nici UDMR nu este de acord cu acest demers.

Sustinand ca se teme de eventuale inscenari venite din partea lui Traian Basescu, premierul a anuntat ca isi muta biroul de lucru de la Palatul Victoria la sediul MApN, care este o cladire militarizata. Ponta a facut referire la dosarul de trafic de influenta al presedintelui Consiliului Judetean Mehedinti, in care Adrian Duicu se lauda ca dadea telefoane din biroul premierului.

"Pentru ca eu am discutii cu oameni importanti, voi avea toate aceste intalniri unde toate lucrurile sunt notate, inregistrate foarte clar. In caldirea Guvernului sunt o multime de institutii si nu pot sa controlez" a explicat Victor Ponta.

"Si Ceausescu, cand il alergau, a fugit cu elicopterul, dar nu intr-o unitate militara" a fost replica lui Crin Antonescu, presedinte PNL. Cu toate acestea, aparatul de lucru al premierului va ramane la sediul Guvernului.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
60590185
Traian Basescu: "Premierul, intr-un buncar, este imaginea unui om care a cedat nervos." Declaratia despre comisia Nana
Presedintele Traian Basescu a declarat, marti, ca premierul Victor Ponta este un procuror "ratat", mentionand ca nu a auzit de vreun dosar important al acestuia.
61499877
Victor Ciorbea a fost ales Avocat al Poporului
Fostul premier Victor Ciorbea a fost ales Avocat al Poporului, prin votului dat marti in sedinta de plen reunit a celor doua Camere ale Parlamentului.
61472179
Crin Antonescu: "Victor Ponta si-a pierdut controlul". Liderul PNL a comentat conflictul dintre Ponta si Basescu
Crin Antonescu a criticat, marti, escaladarea conflictului dintre palatele Cotroceni si Victoria si a declarat ca nu este normal ca premierul sa isi mute biroul la Ministerul Apararii.