Băsescu, despre scandalul drogurilor din Dâmbovița: ”Pun sub semnul întrebării toată povestea”

61902358
Inquam

Europarlamentarul PMP Traian Băsescu pune sub semnul întrebării ancheta de la clinica din judeţul Dâmboviţa unde s-ar fi consumat droguri.

Fostul președinte a declarat că nu îl vede pe fostul prim-adjunct al directorului SPP Gabriel Creţu consumând droguri.

"Generalul Creţu. Un om de o seriozitate absolută. Eu nu am o explicaţie şi sincer, văzând că e vorba de Creţu, eu pun sub semnul întrebării toată povestea cu drogurile de acolo. Eu nu îl văd pe Creţu consumând droguri. Ăsta e un militar tip killer, dacă îl trimiţi să se strecoare prin munţi cu talibani Afganistan, se duce. Nu e militar de operetă Creţu. Deci nu cred că omul ăsta a recurs la droguri. Şi nici nu e vreun naiv pe care să-l păcălească cineva”, a afirmat Băsescu, duminică seara, la România TV, potrivit News.ro.

Fostul preşedinte a spus că îl ştie foarte bine pe Creţu, lucrând cu el nouă ani din cei zece de mandat ca şef al statului.

"Deci, să fiu scuzat, nu cred că domnul general Creţu a fost unul dintre cei care s-au drogat prin judeţul Dâmboviţa. Îl ştiu foarte bine, de când a venit de la jandarmi, de la o unitate specială, a venit şef de stat major la SPP şi cu rezultate excepţionale. Am lucrat cu el nouă ani din zece”, a explicat Băsescu.

El a mai spus că pot fi erori de încadrare ”a unui ceai” din partea anchetatorilor.

"Şi eu mă pot duce să fac o saună undeva şi mă găseşte la percheziţie cu încă un domn în saună, ce faceţi cu mine, mă consideraţi drogat sau ce? Îmi mai dă şi un ceai la saună. (…) Pot fi şi erori de încadrare a unui ceai", a menţionat Traian Băsescu.

Joi, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a general-locotenentului - cu trei stele Creţu Gabriel din Serviciul de Protecţie şi Pază.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62085385
Orban, după ce Firea a cerut bani de la Fondul de Rezervă: ”Mi se pare o lipsă de bun-simţ”

Premierul Ludovic Orban a declarat duminică seara, într-o emisiune televizată, că cererea primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, privind alocarea a 667 milioane de lei, i se pare lipsită de bun-simţ.

62099347
Guvernul Orban și-a asumat răspunderea pe buget. Modificările aduse proiectului inițial

Parlamentul s-a reunit luni pentru angajarea răspunderii Guvernului pe fiecare din cele trei proiecte adoptate de Cabinetul Orban - bugetul de stat pe 2020, bugetul asigurărilor sociale de stat şi modificarea OUG 114/2018.

61976530
Adrian Năstase: ”Jandarmii, sub noua conducere, permit ca Gelu Voican Voiculescu să fie atacat”

Fostul premier Adrian Năstase a criticat, sâmbătă, într-o postare pe blogul personal, incidentul în care a fost implicat Gelu Voican Voiculescu în Piața Universității, după ce a fost lovit de un bărbat.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.