Ambasadorul României în SUA reacţionează la declaraţiile lui George Simion privind Visa Waiver: „Dovadă de servilism”

62502086

Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, și-a exprimat regretul față de declarațiile liderului AUR, George Simion, cu privire la decizia Administrației Trump de a anula accesul României în programul Visa Waiver.  

Într-o declarație oficială, ambasadorul a subliniat că poziția lui Simion reflectă un dispreț nejustificat față de interesul național al României și drepturile cetățenilor români.

Critici dure față de declarațiile lui George Simion

Ambasadorul a condamnat cu fermitate afirmațiile liderului AUR, care a aplaudat decizia administrației americane de a exclude România din Visa Waiver, un program esențial care ar fi permis cetățenilor români să călătorească în Statele Unite fără a fi nevoie de viză.

„Am luat notă, cu stupefacție și profund regret, de declarațiile domnului George Simion față de decizia Administrației Trump de a anula intrarea României în programul Visa Waiver. Satisfacția domnului Simion față de această decizie indică disprețul nedisimulat față de interesul național al României și drepturile cetățenilor români, precum și un amestec de necunoaștere a practicii de guvernare și a relațiilor între state. Pentru că prejudiciul acestei decizii aplaudate de domnul Simion se răsfrânge în mod direct asupra statului român (prin resursele angajate, mecanismele în care s-a investit pentru asigurarea acestui succes, prestigiul național în Europa și spațiul transatlantic); și asupra fiecăruia dintre cetățenii români – din România sau din diaspora – al căror acces în Statele Unite ar fi devenit, din luna martie a acestui an, mai ușor, mai puțin costisitor, mai demn de condiția de cetățean european”, a precizat Andrei Muraru.

Ambasadorul a insistat că admiterea României în programul Visa Waiver este rezultatul unor eforturi susținute și a unor performanțe concrete în domeniul securității, combaterii terorismului și criminalității organizate, aspecte apreciate constant de autoritățile americane.

„Declarația domnului Simion privind așa-zisa manipulare a ratei de refuz (condiție obligatorie pentru intrarea în programul american de scutire de vize) de către autoritățile române este iresponsabilă, scandaloasă și mincinoasă. Desemnarea României pentru programul Visa Waiver s-a făcut în cele mai stricte și riguroase condiții, pe care Romania le-a îndeplinit cu succes. Au fost multe criterii tehnice, proceduri și mecanisme realizate în comun de instituțiile din Romania și partenerii lor americani. Foarte mulți oficiali, experți și profesioniști din ambele țări au lucrat ani de zile pentru a asigura această aliniere de standarde și a califica România în program. Aceștia sunt cei care au certificat îndeplinirea condițiilor de acces și au recomandat și decis desemnarea României. Nu președintele Biden sau cercurile politice democrate. Ci profesioniștii din agențiile americane, pentru care interesul american de securitate este primordial, indiferent de culoarea politică a administrației”, a mai transmis oficialul.

Muraru: România va intra în Visa Waiver pe merit

Andrei Muraru a insistat că admiterea României în programul Visa Waiver este rezultatul unor eforturi susținute și a unor performanțe concrete în domeniul securității, combaterii terorismului și criminalității organizate, aspecte apreciate constant de autoritățile americane. România a îndeplinit toate condițiile tehnice și procedurale, iar demersurile pentru includerea țării în program au fost susținute de experți din ambele state. „România a fost admisă în Visa Waiver pe merit și cu fruntea sus”, a mai spus ambasadorul.

Acesta a reamintit că patriotismul și demnitatea sunt apreciate de către partenerii americani, iar cei care luptă pentru binele României sunt cei care merită să reprezinte cu demnitate țara.

„România apreciază în mod profund parteneriatul strategic cu Statele Unite, construit pe valori comune și pe încrederea neclintită a românilor în prietenia și corectitudinea partenerilor americani. Gestul domnului Simion de a își disprețui propria națiune va rămâne inclusiv în ochii partenerilor americani ca o dovadă de servilism, slăbiciune și inabilitate de a juca cartea demnității propriului popor. America prețuiește patriotismul și îi apreciază pe cei care își reprezintă cu demnitate țara. Patrioții sunt cei care au muncit ani de zile pentru ca România să ajungă în Visa Waiver. Nu cei care aplaudă când românii sunt disprețuiți. O persoană care aplaudă îngrădirea drepturilor românilor este incompatibilă cu înaltele exigențe ale funcției de președinte al României”, a concis ambasadorul României în Statele Unite.

Candidatul AUR la prezidențiale George Simion a mulțumit administrației Trump pentru că a pedepsit România prin scoaterea țării noastre din programul Visa Waiver, care permitea românilor să călătorească în SUA fără vize.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a anunţat la 2 mai că retrage România din programul Visa Waiver care permite călătoriile fără viză în Statele Unite.

La 9 ianuarie, administraţia pe final de mandat a preşedintelui de atunci, Joe Biden, anunţase că admite România în program, afirmând că aceasta a îndeplinit cerinţe stricte de securitate, inclusiv încheierea de parteneriate cu autorităţile de aplicare a legii din SUA pentru schimbul de informaţii privind terorismul şi infracţiunile grave. 

Simion cere demisia ambasadorului României în SUA

În replică, George Simion îi cere ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru, să-şi dea demisia din funcţie.

George Simion spune că folosirea poziţiei oficiale de către ambasadorul român pentru a face campanie împotriva sa, în plină competiţie electorală, este ''o abatere gravă de la orice normă democratică''.

''Andrei Muraru s-a transformat în agent electoral al sistemului! Ceea ce face ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, nu mai are nicio legătură cu diplomaţia. Este o ruşine naţională ca un funcţionar plătit din bani publici să se transforme într-un agitator politic împotriva unui candidat la Preşedinţie. Andrei Muraru nu mai reprezintă România - reprezintă clicile politice care l-au numit şi pe care le slujeşte cu slugărnicie. Folosirea poziţiei oficiale pentru a face campanie împotriva mea, în plină competiţie electorală, este o abatere gravă de la orice normă democratică. Faptul că nu a avut niciun cuvânt de spus când România a fost tratată cu dispreţ de administraţia Biden, dar se trezeşte acum să atace arată clar de partea cui este'', a transmis Simion, într-un comunicat.

În opinia acestuia, românii nu au nevoie de ambasadori ''care să facă jocuri murdare, ci de oameni demni, care apără ţara, nu partidul''.

''Îi cer public lui Andrei Muraru să-şi dea demisia! A depăşit cu mult orice limită'', a spus liderul AUR.
 

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Ministrul Fondurilor Europene: Tinerii nu vor graniţe închise şi frici învelite în tricolor

Independenţa înseamnă libertatea de a decide şi de a folosi instrumentele pe care apartenenţa noastră europeană ni le oferă, să construim spitale, şcoli, infrastructură şi economie competitive.

Traian Băsescu: „Nimeni nu are dreptul să întoarcă ţara spre Est, oricâţi bani ar fi trimis în ţară”

Traian Băsescu afirmă că respectă sprijinul dat de diaspora „ţării mamă” prin sumele de bani trimise în ţară, dar diaspora trebuie să înțeleagă că cei care au rămas acasă au acceptat să fie plătiţi cu salarii mici, au plătit taxe la stat.

Ilie Bolojan, după summit-ul cu liderii UE: ”Presiuni asupra Rusiei, inclusiv prin noi sancțiuni”, dacă nu acceptă armistițiu

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a participat, sâmbătă, în regim de videoconferinţă, la summit-ul "Coaliţia de voinţă" (”Coalition of the Willing”), care a avut loc în Kiev, Ucraina.

Recomandări
Omar Hayssam, internat în spital. Ce se va întâmpla cu teroristul eliberat după condamnări de 65 de ani de închisoare

Omar Hayssam va fi expulzat din România în termen de 30 de zile, teroristul fiind în prezent internat într-un spital, după ce a fost eliberat din închisoare. Hayssam a cumulat condamnări definitive de 65 de ani de închisoare. 

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.