Guvernul anunță transparență totală la companiile de stat. „Vom publica remunerațiile tuturor angajaților”

62556310
Shutterstock

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, marţi, că vor publica în perioada următoare tot ce înseamnă remuneraţii, la absolut toate persoanele care lucrează la companiile publice.

De asemenea, vor face publică lista tuturor subvenţiilor, arieratelor şi sumelor pe care aceste companii le au de recuperat.

„Urmează şi o serie de măsuri care să facă viaţa companiilor în general, şi a celor de stat, în special, să facă viaţa mai uşoară. Şi aici am adunat extrem de multe propuneri pentru debirocratizare şi simplificare. În următoarele săptămâni şi luni vom veni cu multe propuneri pe această zonă. În acelaşi timp, vom veni cu propuneri de stimulare a economiei, pentru că eficientizăm prin tăiere de costuri, dar va trebui să stimulăm şi veniturile”, a anunţat vicepremierul Dragoş Anastasiu.

El a precizat că urmează publicarea transparentă a cifrelor, care se vor vedea la AMEPIP, dar şi tot ce înseamnă remuneraţii, la absolut toate persoanele care lucrează la aceste companii publice.

„Vom publica lista tuturor subvenţii, arieratelor şi sumelor pe care aceste companii le au de recuperat de la clienţii lor. Vom termina ceea ce în medicină se cheamă radiografie pentru ca apoi să putem să trecem la diagnostic”, a spus el.

Articol recomandat de sport.ro
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
Citește și...
62561730
Cum se apără Piedone: „Dacă există dovadă, înseamnă că telefoanele mele au fost ascultate”
Cristian Popescu Piedone a revenit la DNA pentru noi audieri, după ce la prânz a fost pus oficial sub învinuire de procurorii anticorupție.
62561657
Bolojan vrea să tranșeze problema reformării companiilor publice, de stat. Care sunt principalele „găuri negre” din buget
Ilie Bolojan a prezentat măsurile privind reforma companiilor de stat. Premierul a anunțat că urmează o evaluare a indicatorilor de performanță pentru șefii acestor firme.
62561701
Un primar PSD îl compară pe Bolojan cu un dictator sângeros. „Totul este despre tăieri şi mai nimic despre ce construim”
Cristian Gentea, primarul PSD din Pitești, l-a comparat pe premierul Ilie Bolojan cu Adolf Hitler și îl acuză că taie investițiile în stadioane, spre deosebire de liderul nazist.