Ministrul Finanțelor: Am trăit pe datorie, pe banii, tot mai scumpi, ai altora. Am întins plapuma mai mult decât ne permiteam

62556372
Agerpres

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă luni situaţia economică a României, arătând că ”am întins plapuma mai mult decât ne permiteam, ignorând regulile jocului şi ne-am comportat ca şi când resursele ar fi inepuizabile”.

”Prima săptămână de când am preluat, din nou, portofoliul Finanţelor. Ce am găsit şi cum arată România astăzi, faţă de acum cinci ani – în perioada primului meu mandat? Am regăsit o economie vulnerabilizată în timp şi o fundaţie bugetară tot mai instabilă. Ani la rând ni s-a spus că România creşte. Ni s-a livrat iluzia unei economii în plin avânt, dar în realitate creşterea a fost împinsă în principal prin consum. S-au justificat astfel cheltuieli pe care, de fapt, nu ni le permiteam. Am uitat că nu cheltuiam banii noştri – ci, în cea mai mare parte, bani împrumutaţi”, spune ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe Facebook.

Ministrul arată că bugetele au fost construite nerealist, cu estimări de venituri exagerate şi cheltuieli subevaluate, iar pentru că nu s-au luat măsuri de corecţie la timp, România a intrat într-o spirală de deficite permanente.

Deficit bugetar ridicat

”Realitatea este una singură: în ultimii cinci ani, deficitul bugetar al României a fost constant peste 6% din PIB, atingând vârfuri critice de peste 9%. Totul, în condiţiile în care regula europeană recomandă un prag de maximum 3%. Am întins plapuma mai mult decât ne permiteam, ignorând regulile jocului. Consecinţele? Dobânzi mai mari la împrumuturi, încredere şubrezită, iar datoria publică s-a dublat. Şi, cu toate acestea, ne-am comportat ca şi când resursele ar fi inepuizabile. Am trăit pe datorie, pe banii – tot mai scumpi – ai altora, fără să ne preocupe cu adevărat cum generăm bani sănătoşi, din interior. Cum creştem o economie competitivă, inovatoare, rezilientă, capabilă să susţină ritmul cheltuielilor publice”, a precizat Nazare.

Potrivit ministrului, astăzi, punctul critic de la care plecăm este clar: reconstrucţia bugetului de stat pe baze solide.

”Avem o întrebare fundamentală de pus – şi de asumat: ce putem colecta corect şi eficient şi, mai ales, cât ne permitem să cheltuim în mod realist? E momentul adevărului. Să ne privim în oglindă, să recunoaştem greşelile şi să avem curajul schimbării. Este singura cale prin care România poate merge mai departe, cu demnitate şi cu un model economic viabil”, afirmă Alexandru Nazare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62555771
Observațiile CES pe „ordonanța tăierii”. Sindicate: Acest spor este un drept fundamental consacrat prin lege

Guvernul Bolojan a decis să taie sporurile pentru condiții vătămătoare de muncă a sute de mii de bugetari.

62556144
Ședința „tăierii” s-a încheiat. Guvernul Bolojan a micșorat „sporul pentru condiții vătămătoare”

Guvernul s-a reunit în şedinţă luni, la ora 16:00, la Palatul Victoria. Cel mai important proiect de pe ordinea de zi a fost cel legat de scăderea sporului pentru condiții vătămătoare, pe care Guvernul l-a aprobat.

62546846
Parlamentarii cu proprietăți în Bucureşti și Ilfov nu vor mai primi bani pentru chirie

Plenul comun al celor două Camere a votat, luni, cu 361 de voturi pentru, 2 abţineri şi 3 care nu şi-au exprimat votul ca parlamentarii cu proprietăţi în Bucureşti-Ilfov să nu mai primească bani pentru chirie de la forul legislativ.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.