Alegeri la 11 filiale PSD conduse de interimari. Vot și la PSD București, organizația Gabrielei Firea

61946282
Pro TV

Unsprezece filiale judeţene PSD conduse de lideri interimari vor organiza alegeri pentru funcţia de preşedinte, au decis sâmbătă la Neptun membrii Comitetului Executiv Naţional al partidului.

Printre organizaţiile în care vor avea loc alegeri se numără şi PSD Bucureşti, condusă de primarul general Gabriela Firea, care în şedinţa CEx i-a adus acuzaţii grave ministrului de Interne, Carmen Dan şi i-a solicitat demisia pentru modul în care a fost coordonată intervenţia jandarmilor din 10 august din Piaţa Victoriei, relatează news.ro.

Potrivit unor surse social-democrate, în organizaţiile PSD din Cluj, Braşov, Iaşi, Timişoara, Sibiu, Alba, Botoşani, Giurgiu, Brăila, Suceava, precum şi în filiala PSD Bucureşti vor fi începute procedurile pentru alegerea şefilor de filială, care se vor încheia până la finalul anului, decizia fiind luată sâmbătă.

Contactat de News.ro, liderul interimar al filialei judeţene Iaşi Maricel Popa a declarat că în filiala ieşeană va fi stabilit un calendar al alegerilor în perioada imediat următoare, precizând că este un susţinător al ideii de organizare a conferinţelor judeţene de alegeri în filialele conduse de interimari.

"Vom decide în Biroul Permanent Judeţean, apoi în Comitetul Judeţean acest calendar. Vom da drumul repede, conferinţa judeţeană va fi organizată până la finele anului", a declarat, duminică, Maricel Popa, care ocupă funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, iar din februarie 2017 este şi preşedinte interimar al filialei judeţene PSD Iaşi, după ce fostul lider al organizaţiei, Mihai Chirica, a fost exclus din toate funcţiile deţinute în partid, ca urmare a criticilor formulate la adresa lui Liviu Dragnea pe tema OUG13..

Popa a spus că va candida la conferinţa judeţeană pentru postul de preşedinte al PSD Iaşi.

"Este foarte bine că se fac aceste alegeri, chiar eu am cerut. Aşa este normal, trebuiau organizate chiar mai repede. Avem nevoie de stabilitate şi de consolidare a filialei", a mai spus Maricel Popa.

Întrebat dacă vor fi organizate alegeri şi la organizaţia municipală Iaşi a PSD, unde există de asemenea un interimat, după excluderea din partid a primarului Mihai Chirica, Maricel Popa a răspuns că este foarte posibil, dar că această chestiune va fi analizată.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61980596
Protestul din 10 august. Comisia de apărare, convocată pentru audierea lui Carmen Dan şi a Speranţei Cliseru

Liberalul Ion Marcel Vela, preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, solicită demisia de onoare a ministrului Carmen Dan. 

61968313
Ministrul Apărării, Mihai Fifor: Şedinţa CEx a demonstrat că PSD este cel mai democratic partid din România

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, susţine că şedinţa conducerii PSD de sâmbătă a demonstrat că partidul este cel mai puternic şi mai democratic din România.

61983252
Reacții din Opoziție după ce Liviu Dragnea a anunțat la Neptun o amnistie

Liviu Dragnea şi liderii PSD i-au cerut premierului Viorica Dăncilă să dea cât mai rapid ordonanţa de urgenţă pentru amnistie şi pentru anularea protocoalelor între SRI şi instituţii de stat.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.