Adrian Năstase: Retragerea Ordinului "Steaua României" nu are nicio justificare

×
Publicitate

Fostul premier Adrian Năstase afirmă că o eventuală retragere a decoraţiei pe care a primit-o în 2002 nu are nicio justificare.

La doar câteva zile după ce a fost invitat la Palatul Cotroceni la recepția oficială organizată de Administrația Prezidențială cu ocazia Zilei Naționale a României, președintele Klaus Iohannis a decis să îi retragă distincția.

Klaus Iohannis: „Am decis să retrag toate decorațiile tuturor celor care au condamnări penale. Am demarat efectiv această acțiune și ea va fi finalizată în foarte scurt timp și veți primi prin intermediul departamentului comunicare exact lista decretelor prin care retrag aceste ordine”.

Marți seară a apărut și reacția fostului prim-ministru, care, într-un articol publicat pe blogul personal, spune că gestul făcut de șeful statului este meschin și nejustificat.

"Klaus Iohannis a început să construiască "România normală" anunţând că a decis să-mi retragă Ordinul "Steaua României", în grad de Mare Cruce, după ce mă invitase la Cotroceni, la recepţia organizată cu ocazia Zilei Naţionale.

Recunosc, am mers la Cotroceni crezând că, în al doilea mandat, Iohannis va încerca să ajute la o reconciliere naţională, după dezbinarea din ultimii ani. M-am înşelat iar gestul său meschin de astăzi nu prevesteşte nimic bun", a scris Năstase pe blog, după ce şeful statului a anunţat că va retrage decoraţiile tuturor celor care au condamnări penale.

În plus, a transmis că realizările sale de pe vremea în care se află la Palatul Victoria nu vor putea fi șterse din istorie. Și a anunțat că după publicarea deciziei în Monitorul Oficial va lua "măsurile cuvenite".

"Iohannis vrea să rescrie istoria recentă. Ar trebui, atunci, să topească, între altele, toate decretele de acordare, în perioada 2000-2004, a decoraţiilor statului român, inclusiv ale unor mari personalităţi străine, decrete contrasemnate de mine", a mai scris Năstase pe blog.

"Nu cred că, după 7 ani de la condamnare din 2012, respectiv 5 ani de la cea din 2014, şi după invitarea mea la Cotroceni, cu ocazia Zilei Naţionale, intenţia de retragere a ordinului are justificare", a mai susţinut Năstase.

În 2002, când era premier, Adrian Năstase a fost decorat de președintele de-atunci cu Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce.

Este și motivul pentru care anul acesta, pe 1 decembrie, a fost invitat la recepția oficială organizată de Klaus Iohannis, stârnind un val de critici la adresa Președinției.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62097321
Orban: După 1 ianuarie vom face un audit al structurilor guvernamentale

Premierul Ludovic Orban a anunţat, marţi, că după 1 ianuarie va fi făcut un audit al structurilor guvernamentale.

62097814
Celebra Ordonanță 114, demontată de Guvern. „Impactul a fost în întreaga economie”

Ordonanța 114, contestată de mediul de afaceri, va fi demontată de Guvern.

62097806
Scandal în Parlament pe tema anulării pensiilor speciale. "Nici comuniștii nu au băgat așa mâna în buzunar”

Noi dezbateri cu scântei pe tema anulării pensiilor speciale au avut loc în Parlament.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.