Răsturnare de situația după ce Ana Bărbosu a câștigat medalia de bronz la TAS. Anunțul făcut de americani

62474291
Getty

Federaţia Americană de Gimnastică a depus duminică la Tribunalul de Arbitraj Sportiv probe video care, în opinia sa, dovedesc că Jordan Chiles ar trebui să păstreze medalia de bronz la gimnastică, în proba de sol, la Jocurile Olimpice de la Paris.

Dovezile suplimentare au fost prezentate de USA Gymnastics la o zi după ce TAS s-a pronunţat în favoarea unui apel al Anei Bărbosu, căreia îi revine astfel medalia de bronz. Lui Chiles i s-a cerut să returneze medalia, relatează Reuters.

Bărbosu şi echipa sa au apelat la TAS susţinând că o contestaţie depusă de antrenoarea lui Chiles, Cecile Landi, cu privire la rezultatele probei a fost făcută după termenul de un minut şi că americancei nu ar trebui să i se acorde nota de 13,766 care a propulsat-o pe locul al treilea.

Dar USA Gymnastics a precizat că a furnizat TAS imagini video care nu au fost disponibile organismului de conducere înainte de decizia tribunalului.

"Timpul ştampilat, filmul arată că Landi a declarat prima dată solicitarea sa de a depune o contestaţie la masa de anchetă la 47 de secunde după ce scorul a fost postat, urmată de o a doua declaraţie la 55 de secunde după ce scorul a fost iniţial afişat", a precizat USA Gymnastics într-un comunicat.

Chiles primise iniţial un punctaj de 13,666, în timp ce Bărbosu a obţinut 13,700.

Federaţia Internaţională de Gimnastică a confirmat, sâmbătă seară, că Ana Maria Bărbosu primeşte medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice, ca urmare a deciziei Diviziei Ad Hoc a TAS. TAS a admis doar contestaţia gimnastei Ana Maria Bărbosu, nu şi a Sabrinei Voinea.

Clasamentul primelor 5 locuri a devenit următorul, ca urmare a deciziei de sâmbătă: 1. Rebeca Andrade (Brazilia) – nota 14.166, 2. Simone Biles (SUA) - 14.133, 3. Ana Maria Bărbosu (România) - 13.700, 4. Sabrina Voinea (România) - 13.700 şi 5. Jordan Chiles (SUA) - 13.666 (nota dinaintea contestaţiei admise de arbitre).

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62474261
Show total la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Apariție-surpriză pe Stade de France
Jocurile Olimpice de la Paris s-au încheiat cu o grandioasă ceremonie. Pentru ca totul să decurgă conform planului, peste 3.000 de polițiști au fost mobilizați în jurul celui mai mare stadion din țara gazdă - Stade de France.
62474208
Comitetul Olimpic American va contesta decizia TAS în urma căreia gimnasta Jordan Chiles a pierdut bronzul la sol
După ce sâmbătă seară Ana Maria Bărbosu a urcat pe locul 3 și a obținut bronzul la sol, în urmă cu puțin timp situația s-a schimbat.
62473217
Ana Bărbosu, mesaj către Jordan Chiles şi Sabrina Voinea: Sper că la următoarele JO toate trei vom urca pe acelaşi podium
Ana Bărbosu, care va primi medalia de bronz la gimnastică în urma unei decizii a TAS confirmată de Federaţia Internaţională de Gimnastică, le-a transmis un mesaj de încurajare americancei Jordan Chiles şi Sabrinei Voinea.