Traian Băsescu: PNL și PSD trebuie să se reformeze, n-au încotro. Este un act de lașitate dacă PSD intră în opoziție

×
Publicitate

PSD și PNL sunt obligate să se reformeze pentru a rămâne relevante pe scena politică, iar social-democrații ar da dovadă de lașitate dacă ar intra în opoziție, după ce au adus țara în situația actuală, a declarat fostul președinte Traian Băsescu.

Electoratul român a respins vechea gardă de politicieni din cele două partide, care sunt acum “o generație expirată”, a spus Băsescu, într-un interviu pentru știrileprotv.ro, realizat de Diana Enache.

“Ca dovadă, nici la prima încercare, nici la a doua, niciun lider PSD sau PNL nu a intrat în turul doi la prezidențiale. Ce dovadă mai mare vrei când aduci unul din vechea gardă, pe Antonescu, susținut de trei partide PSD, PNL și UDMR și nu intră în turul doi al prezidențialelor?”, s-a întrebat Băsescu.

“Nu merge să iei unul care după zece ani de șomaj își caută loc de muncă, și să-i dai un loc de odihnă la Cotroceni”

Mai mult, a spus el, în ambele scrutine prezidențiale - cel anulat, din noiembrie, si cel de acum- în turul doi s-au calificat un candidat al suveraniștilor și unul perceput ca aparținând USR, a amintit fostul șef al statului.

“Crin Antonescu, susținut de trei partide mari, a fost respins, pur și simplu, de electorat”, iar asta dovedește că „oamenii grei din politică nu mai au greutate politică. Li se pare lor. Sunt o generație expirată. (…)

“Bine, și soluția a fost discutabilă. Să iei unul care după zece ani de șomaj își caută loc de muncă, și să-i dai un loc de odihnă la Cotroceni. Nu merge. A simțit și electoratul că e mult prea mult”.

“Este un act de lașitate dacă PSD-ul intră în opoziție”

Traian Băsescu: “Este un act de lașitate dacă PSD-ul intră în opoziție. Până la urmă, ei au adus țara în situația actuală - prin Ciolacu, și liberalii prin Ciucă. Din păcate, nu este altă soluție să scoți țara din situația în care se află decât continuând cu aceste partide, la care, să zicem, se adaugă USR-ul. (…)

Până se reformează PSD-ul, trebuie făcut guvern, acum, cât de repede. După mine, ar fi o mare greșeală a PSD-ului să nu participe la guvernare, iar cei care sunt acum în conducere sau în conducerea provizorie (…) pot să se uite în propriul partid și să aducă oameni valoroși, dar tineri, care n-au fost compromiși în guvernarea de până acum.

“Deci este nevoie de o guvernare puternică, cu o puternică susținere parlamentară și atunci structura trebuie să fie PSD, PNL, UDMR, USR și minorități, să ajungă la un 65% în Parlament, să poată face marile reforme”.

“Un guvern minoritar nu este o soluție, într-o situație de criză”

Fostul șef al statului a respins ideea unui guvern minoritar care să fie sprijinit din opoziție de PSD.

Traian Băsescu: “Să mergi cu un guvern minoritar este o soluție absolut în neregulă, iar clasa politică ce generează o astfel de situație nu-și face treaba față de țară. (…)

Eu sper să nu mai văd în guvern un Predoiu de la PNL sau un Ciolacu de la PSD sau mai știu eu ce alte nume din vechea gardă. Și aceste partide au tineri. Să intră în guvernare cu o echipă de tineri, nu cu vechile figuri care, atenție, au fost motivul scorului în favoarea așa-zișilor suveraniști.

Va fi însă o misiune dificilă și pentru Nicușor Dan, pe de o parte, și pentru partide, pe de altă parte, în mod special pentru PSD. Să exerseze, să încerce o reformă acum când este nevoie și de ei.”

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62465955
Statele europene care dezvoltă o nouă coaliție de apărare împotriva Rusiei. “Cu un lider suveranist, România va fi singură”

România riscă să rămână în afara unei noi alianțe de apărare care se construiește sub ochii noștri în Europa, și care ocolește cadrul oficial al Uniunii Europene, pentru a nu se mai împiedica de lideri ca Viktor Orban.

62542898
Politicienii nu înțeleg cât de mare e primejdia în care se află România. “Așa a început și dictatura din 1938” | INTERVIU

România trece printr-o criză a sistemului creat de partidele tradiționale, care nu înțeleg cât de primejdioasă este această situație istorică, ce riscă să ducă la o dictatură.

62537781
Gabriel Liiceanu le cere românilor să meargă la vot, chiar dacă “clasa politică arată mult mai rău decât poporul”

Drama României este că “nu are clasa politică pe care o merită”, și care “arată mult mai rău decât arată poporul”, a declarat, într-un interviu pentru Știrile PRO TV, scriitorul și filosoful Gabriel Liiceanu.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.