“Ne îndreptăm către o politică externă a împăraților. Vine cea mai proastă perioadă pentru statele naționale mici” | INTERVIU

×
Publicitate

Lumea se îndreaptă către “o politică externă a împăraților”, după modelul secolului XIX, în care liderii puternici ai lumii urmăresc doar interesele țărilor lor, fără a le păsa de restul națiunilor, a declarat istoricul Cosmin Popa.

Istoricul Cosmin Popa a comentat, astfel, într-un interviu pentru Știrile PRO TV apropierea dintre președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin, între care “există o compatibilitate structurală”.

Cosmin Popa: “Trump este un aspirant la autoritarism, și se uită cu respect și admirație la un dictator mai vechi în meserie, care a reușit să dețină puterea aproape necontestat, timp de 25 de ani.

Pe lângă asta, Trump a venit la putere contestând sistemul american. El practic spune că sistemul american trebuie desființat. Așa se și explică de ce el și-a atacat cu asemenea virulență aliații, imediat după venirea la putere. Pentru că obiectivul lui Trump este discreditarea democrației liberale. Discreditând democrația liberală în țările europene și în țările din jurul Statelor Unite, este mult mai ușor să instaurezi în America un alt tip de regim.” (…)

“Atât președintele Trump, cât și Putin, sunt persoane care pun foarte mult accent pe contactul personal. Dar, atenție, dincolo de toate aceste modificări, trebuie să luăm în calcul faptul că legăturile dintre Trump - anturajul lui Trump - și Moscova - anturajul lui Putin, sunt mult mai vechi.

Sunt niște legături solidificate, stabilite de la sfârșitul anilor 2017, 2018. Sunt poate niște legături care le-au consolidat pe cele din anii '80. Sigur că asta poate să ne pună o serie de probleme, însă administrația Trump resimte o potrivire fantastică de viziuni, de proiecte, de proiecții cu Moscova, ceea ce ușurează foarte mult dialogul.”, a explicat Popa.

“Acesta nu este decât începutul acestei politici de apropiere între Washington și Rusia. Este foarte simplu: Rusia este partenerul adversar abordabil, este o țară care, pe fond, nu poate pune mari probleme economice SUA, dar are o importanță vitală pentru felul în care se va proiecta China în viitor. Așa că, din acest punct de vedere, discuțiile despre războiul din Ucraina nu sunt decât începutul”, a spus el.

Vine “cea mai proastă perioadă” pentru statele mici, ca România. „Vom fi doar plancton pentru balene”

Cosmin Popa este de părere că apropierea dintre Rusia și SUA este de rău augur pentru statele mici, precum România. Singura cale de a ține piept acestei schimbări este o Uniune Europeană mai puternică.

Cosmin Popa: “Vine cea mai proastă perioadă pentru statele naționale mici. Pentru că noi suntem acum într-o cursă a imperiilor, în care statele naționale europene, oricât ar fi de mari, oricât ar fi de puternice, oricât ar fi de avansate tehnologic, n-au nicio șansă în această confruntare.

Singura șansă a Europei este adâncirea construcției europene, inclusiv cu delegarea unor competențe politice care deocamdată sunt în mâinile statelor naționale.

Proiecția acestei puzderii, a acestui ghiveci de state naționale așa-zis suverane este una nerealistă, pentru că ele nu vor fi decât un plancton pentru marile balene, care în momentul de față se amenajează într-un ritm foarte rapid. Și de aceea sunt predispuse la mișcări foarte bruște, cu efecte catastrofale, pentru că în momentul de față sunt într-o plină cursă de amenajare, de ocupare a pozițiilor pentru confruntarea viitoare.”

Popa a explicat că în această cheie trebuie privită și graba cu care administrația Trump încearcă să pună capăt războiului din Ucraina, punând presiunea atât pe Kiv, cât și pe UE.

“Acest război împiedică administrația americană să treacă la următoarele discuții care sunt mai importante din punctul de vedere al intereselor naționale americane. Ce faceTrump? Încearcă să elibereze relațiile internaționale de constrângerile morale. Politica externă americană nu trebuia să mai fie morală, nu trebuia să susțină democrația, ea trebuie să susțină interesele naționale americane. Rămâne de văzut cum formulezi aceste interese naționale americane, dar obiectivul lui este să elibereze relațiile internaționale de constrângerile morale”, a arătat Popa.

Articol recomandat de sport.ro
Frumoasă și seducătoare, dar cu probleme la cap: „Nu mai pot!“
Frumoasă și seducătoare, dar cu probleme la cap: „Nu mai pot!“
Citește și...
Ce înseamnă Învierea. Părintele Sofian: „Lumina care ne înveșmântează cugetul, sufletul și trupul. Înviază totul în jur”

Părintele Sofian Costea a ales calea monahiei, după drept, psihologie, doctorate și ample lucrări științifice. Nevăzător din naștere, el l-a găsit pe Dumnezeu în studiu și a vorbit despre miracolul Învierii, într-un interviu acordat lui Alex Dima.

De la ”vreau să fiu doctor” la călugăr clopotar. Povestea frumoasă a Părintelui Lavrentie de la Mănăstirea Petru Vodă

Părintele Lavrentie de la Mănăstirea Petru Vodă a povestit într-un interviu realizat de jurnalistul Alex Dima cum a ajuns să compună melodii la clopote după ce a visat una dintre ele cu ani înainte, fără să știe că o va putea vreodată cânta.

Premierul Bolojan, noi detalii despre „mecanismul” privind prețurile la combustibili: „La final contează ceea ce plătești”

Premierul Ilie Bolojan a oferit noi detalii despre măsurile pentru limitarea impactului crizei prețurilor la combustibili, declanșată de războiul din Iran, cu accent pe reducerea accizei la motorină și sprijin direct pentru transportatori și agricultori.

Recomandări
AMR 1 zi până când PSD ar putea arunca România în criză politică. Toate semnalele duc spre un vot pentru abandonarea corabiei

O zi a mai rămas până la referendumul intern din PSD. Social-democrații anunță că îi vor retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. Între timp, filiala partidului din Sectorul 4 a organizat o conferință de presă. 

Iranul a închis din nou Strâmtoarea Ormuz și amenință că orice navă „va fi luată drept țintă”. Replica lui Trump

Iran a închis din nou duminică Strâmtoarea strategică Ormuz drept represalii la continuarea blocadei porturilor sale de către SUA, cu trei zile înainte de expirarea armistițiului între cele două țări.

Alegeri în Bulgaria 2026. Mobilizare mai mare la urne față de scrutinul precedent

În Bulgaria sunt alegeri, duminică (19 aprilie), pentru alegerea membrilor Parlamentului. Favorit în sondaje este fostul președinte Rumen Radev.