Ministrul Muncii: Sunt anunțate o serie de controale în străinătate, la angajatorii care au contracte cu muncitori români

×
Publicitate

Sunt anunțate o serie de controale în străinătate, la angajatorii care au contracte cu muncitori români. Anunțul a fost făcut în exclusivitate pentru Interviurile Știrile PRO TV, de ministrul Muncii, Marius Budai.

Practic, echipe mixte, formate din specialiști români și străini, vor face vizite la diferiți angajatori pentru a vedea în ce condiții lucrează muncitorii romani. 

„Avem planuri de controale, inspectori din România și din Germania, de exemplu, care cu echipe comune, în baza legislației europene și înființării Autorității Europene a Muncii au dreptul să efectueze controale atât în România, cât și în Germania. Suntem de două luni de zile cu aceste echipe, au mai fost și în trecut, dar nu au fost atât de planificate – cu siguranță, aceste controale își vor spune efectul și s-a și văzut în îmbunătățirea condițiilor de muncă. De exemplu, la abatoare s-au îmbunătățit condițiile de muncă, în crescătoriile de animale, în ferme de căpşuni”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Controalele anunțate de ministrul Muncii vin după ce ani la rând, românii care au mers să lucreze peste hotare au devenit victimele angajatorilor străini. 

De cele mai multe ori, sunt puși să muncească peste program, trăiesc în condiții greu de imaginat, iar unii dintre angajatori refuza să îi plătească.

Din păcate, mulți ajung în astfel de situații pentru că nu sunt asigurați și pleacă doar prin intermediul umor firme intermediare. 

În Austria, de exemplu, sunt peste 30.000 de românce care oferă servicii de îngrijire la domiciliu.

Ultimele date arătau că aproape șase milioane de români erau plecați la muncă în străinătate, însă oficialii nu ştiu exact numărul persoanelor plecate din țara. Românii din străinătate rămân cel mai important investitor al țării. Potrivit datelor BNR, în primele 8 luni ale anului au trimis în țara peste 4 miliarde de euro mai mult faţă de anul trecut, când au trimis 3,8 miliarde de euro.

Interviul complet cu ministrul Muncii îl găsiţi pe site ul noștri stirileprotv.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62306561
Min. Muncii: Cei 200 de lei din salariul minim vor fi scutiți de impozit doar anul viitor. “Vom mai discuta”

Salariul minim brut crește la 3000 de lei, de la 1 ianuarie, cu 200 de lei scutiți de impozit și contribuții de asigurări, dar această facilitate fiscală va fi aplicată doar pentru anul viitor.

62306558
Min. Muncii: Ajutoarele pentru vârstnici vor fi înscrise pe cuponul de pensie. Cele pentru facturi vin sub formă de vouchere

Ajutoarele financiare acordate pensionarilor cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor fi înscrise pe cuponul de pensie și vor ajunge la aproximativ 4,3 milioane de români.

62304725
Una dintre cele mai frumoase femei din lume a ajuns în România. Interviu cu Demi Leigh-Tebow, Miss Universe 2017

Demi Leigh-Tebow, fostă Miss Univers, a povestit pentru Știrile PRO TV cum face față celebrității, dar și cum a scăpat dintr-o situație-limită, când a fost agresată de mai mulți bărbați înarmați, și nimeni nu i-a sărit în ajutor.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.