„Îi vom lăsa să moară în pace”. Resursa vitală cu care Gaza nu este alimentată. Fără ea, spitalele nu vor mai funcționa

×
Codul embed a fost copiat

Coaliția Internațională creată pentru a anihila Statul Islamic ar trebui să lupte și împotriva grupării teroriste Hamas, a propus președintele Franței, care a vizitat Israelul.

Direct, sau în spatele ușilor închise, liderii occidentali încearcă să obțină amânarea invaziei terestre în Gaza.

Scad însă șansele să fie ascultați, în condițiile în care cele două grupări teroriste, Hamas și Hezbollah, au lansat spre Israel cel mai mare baraj de rachete de după 7 octombrie.

Cum a reușit șeful ONU să stârnească furia Israelului

Mai mult, apar tensiuni tot mai mari și la nivel diplomatic, după ce o declarație a secretarului general al ONU a stârnit furia Israelului.

Antonio Guterres, secretar general al ONU: „Nimic nu poate justifica uciderea, rănirea și răpirea deliberată a civililor – sau lansarea de rachete împotriva țintelor civile. Dar este important să recunoaștem, de asemenea, că atacurile Hamas nu au avut loc din senin. Poporul palestinian a fost supus unei ocupații sufocante vreme de 56 de ani”.

Citește și
soldati ONU, casti albastre
ONU face apel la încetarea imediată a focului pentru a pune capăt „suferinței epice” din Gaza

Tototdată, șeful Organizației Națiunilor Unite a acuzat Israelul de încălcări ale dreptului internaţional umanitar. La scurtă vreme după declarația lui, ministrul israelian de Externe a transmis că își anulează întâlnirea planificată cu Antonio Guterres.

Eli Cohen, ministrul Afacerilor Externe al Israelului: „Ei (cei din Hamas) iau banii pe care îi primesc de la întreaga lume și în loc să construiască spitale, clădiri de birouri, centre comerciale iau banii pentru a săpa tuneluri, pentru a construi fabrici de rachete. Nu pentru ajutorarea poporului”.

În mijlocul acestei dispute, rudele ostaticilor își strigă disperate durerea în fața celor de la ONU.

Mamă: „Peste 200 de ostatici sunt ținuți în Gaza chiar acum. Peste 100 dintre ei sunt din 33 de țări diferite. Unde este lumea întreagă acum?”.

Eli Cohen, ministrul Afacerilor Externe al Israelului: „Yuval, în vârstă de opt ani, Ophir, 17 ani, ei sunt doar câțiva dintre copiii care nu au văzut răul până acum, nu au provocat rău, dar sunt victime ale răului. Acești copii sunt martori ai groazei care nu poate fi descrisă prin cuvinte. Domnule secretar general, în ce lume trăiți? Cu siguranță, aceasta nu este lumea noastră”.

Combustibilul nu este trimis în Gaza

Între timp, la granița de la Rafah, care separă Gaza de Egipt, sute de camioane încărcate cu ajutoare așteaptă să fie lăsate să treacă spre palestinieni. Medicii din spitalele din Gaza spun că fără combustibil, clipele de viață ale miilor de pacienți sunt numărate.

Clarissa Ward, corespondent CNN: Dacă rămâneți fără combustibil în două zile, ce veți face? Adică, ce puteți face?

Dr. Marwan Abusada, medic chirurg Spitalul Al Shifa: Cred că astfel comunitatea internațională va lua parte la procesul de ucidere a poporului nostru. Vom opri toate ventilatoarele. Iar unitățile de nou-născuți, bebelușii, avem mai mult de 130 în unitățile noastre de Terapie Intensivă neonatală, ce să facem cu ei? Ei bine, cred că-i vom lăsa să moară în pace.

Potrivit voluntarilor de la graniță, marți seară au fost lăsate să treacă spre Gaza doar opt camioane cu ajutoare care conțineau apă și hrană, dar nu și combustibil.

Daniel Hagari, purtător de cuvânt armata israeliană: „Referitor la combustibil, suntem siguri că Hamas are nevoie de el. Are mare nevoie de el pentru infrastructura sa militară, după ce a furat tot combustibilul de la Organizația pentru Ajutorarea Palestinei. Cereți-le celor de la Hamas să aprovizioneze cu combustibil spitalele și locuitorii săraci”.

Președintele Franței a mers la Tel Aviv pentru a-și exprima solidaritatea cu Israelul. Emmanuel Macron s-a întâlnit cu rudele unora dintre cei 30 franco-israelieni, uciși de teroriști. Alți nouă cetățeni francezi figurează pe lista ostaticilor.

Este și poziția exprimată deschis de Casa Albă și confirmată de detaliile din spatele ușilor închise.

Ron ben Yishai, analist militar: „Netanyahu nu-i poate spune nu lui Biden. Presiunea din partea Washingtonului este reală și puternică. Iar premierul (Netanyahu) le-a spus de mai multe ori miniștrilor din cabinetul de razboi: `Primim de la americani mai mult decât știți`”.

General SUA, trimis de urgență în Israel

De exemplu, potrivit The New York Times, Statele Unite ar fi trimis în Israel un general cu trei stele pentru a ajuta la elaborarea planurilor de luptă. Ar fi condus operațiunile speciale împotriva ISIS.

Dacă invazia terestră râmâne în așteptare, în schimb bombardamentele au un impact distrugător. Circulă speculații potrivit cărora israelienii au început să folosească bombe concepute să distrugă structuri subterane, adică tunelurile Hamas. Însă printre victime sunt și civili palestinieni care încă nu au părăsit nordul Fâșiei Gaza.

Riscurile extinderii conflictului din Israel au determinat Statele Unite să își întărească prezența maritimă în zonă. Astfel, un portavion american a fost deja poziționat în estul Mediteranei, iar un al doilea este pe drum și va ajunge în zonă în scurt timp. El va fi poziționat la intrarea în golful Persic foarte aproape de Iran. În același timp, un distrugător american se află în Marea Roșie și a interceptat deja rachete trase înspre Israel.

Întâmplător sau nu, tot în aceste zile, în Golful Persic la Kuwait se află și o grupare navală chineză formată dintr-un distrugător, o fregată și o navă de realimentare. Care ar putea fi rolul acestor nave prezente în regiune? Analiștii spun că sunt mai multe: pot ajuta la evacuarea civililor, de pildă, sau la acordarea de ajutor umanitar dar și la culegerea de informații. În plus, o asemenea prezență masivă are și rol de descurajare a inamicului.

Marți, Israelul a respins apelurile ONU și ale statelor din Orientul Mijlociu pentru încetarea focului. Iar marți spre miercuri noapte Forțele de Apărare au anunțat că o celulă teroristă a Hamas a fost localizată în timp ce încerca să se infiltreze în Israel.

John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate: „Vrem să vedem toate măsurile de protecție pentru civili, iar pauza într-o operațiune militară este o măsură care se poate impune pe anumite intervale de timp. Dar nu este același lucru cu o încetare a focului. Credem că, acum, o încetare a focului le-ar aduce beneficii celor din Hamas”.

Și dacă invazia terestră pare să fie blocată pentru moment, premierul Netanyahu a anunțat că soldați de elită ai Israelului au pătruns în Gaza într-o misiune de recuperare a ostaticilor.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Citește și...
Liderii mondiali caută să întrerupă luptele Israel-Hamas pentru a permite intrarea ajutoarelor în Gaza
Liderii mondiali caută să întrerupă luptele Israel-Hamas pentru a permite intrarea ajutoarelor în Gaza

Statele Unite şi Rusia conduc apelurile internaţionale pentru o pauză în luptele dintre Israel şi Hamas, pentru a permite accesul ajutoarelor în Fâşia Gaza asediată, în timp ce Israelul a continuat să bombardeze enclava, transmite Reuters.

ONU face apel la încetarea imediată a focului pentru a pune capăt „suferinței epice” din Gaza
ONU face apel la încetarea imediată a focului pentru a pune capăt „suferinței epice” din Gaza

Organizația Națiunilor Unite a cerut o încetare imediată a focului pentru a pune capăt „suferințelor epice” din Fâșia Gaza, după ce atacurile aeriene israeliene au ucis peste 700 de persoane într-o singură zi, scrie The Guardian.

Consilier Netanyahu: Israelul depune „efort maxim” pentru a evita victimele civile în Gaza
Consilier Netanyahu: Israelul depune „efort maxim” pentru a evita victimele civile în Gaza

Israelul depune „efort maxim” pentru a evita victimele civile în Gaza, a declarat un consilier al lui Benjamin Netanyahu, scrie Sky News.

Recomandări
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineață, o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic, valabilă până joi seară, și două avertizări Cod galben de viscol şi vânt puternic, valabile până vineri dimineață.

Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie
Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie

Continuă ancheta în cazul tragediei aviatice din Kazahstan. Autoritățile au găsit cutia neagră a aparatului de zbor, cu ultimele convorbiri din cabina de pilotaj.

Moșul a adus „dovada” greșită. Boarding Pass: Facturile arătate de Marcel Ciolacu, emise după zborurile „problematice”
Moșul a adus „dovada” greșită. Boarding Pass: Facturile arătate de Marcel Ciolacu, emise după zborurile „problematice”

Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie, continuă verificările vizând facturile prezentate de prim-ministrul Marcel Ciolacu ca dovadă a faptului că și-a achitat personal călătoriile cu avioane private în 2022.