Zelenski: Ucraina nu va negocia cu Rusia atât timp cât Putin este preşedinte

62291986

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că nu va negocia cu Rusia atât timp cât Vladimir Putin se află la putere, la scurt timp după ce liderul rus a cerut Ucrainei să depună armele, relatează France Presse.

"Ucraina nu va negocia cu Rusia atât timp cât Putin este preşedintele Federaţiei Ruse. Vom negocia cu noul preşedinte" al Rusiei, a declarat Volodimir Zelenski într-o înregistrare video postată pe reţelele de socializare, la scurt timp după ce Kremlinul a oficializat anexarea a patru teritorii ucrainene.

Reacția lui Serghei Lavrov

"Noi nu refuzăm negocierile, dar cei care refuză trebuie să înțeleagă că cu cât întârzie mai mult, cu atât va fi mai dificil să negociezi. Sunt sigur că aceasta este o declarație care trebuie luată în serios", a declarat el, conform presei din Rusia.

 

 

Anterior, în cadrul unei ceremonii la Kremlin, Putin a oficializat anexarea a patru regiuni ale Ucrainei - Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie - pe care armata rusă le controlează parţial şi în timp ce se confruntă cu o contraofensivă ucraineană.

"Facem apel regimului de la Kiev să înceteze imediat tirurile, toate ostilităţile şi să revină la masa negocierilor", a declarat Putin, care a lansat asaltul asupra Ucrainei la 24 februarie.

Pentru a-şi justifica ofensiva, preşedintele rus a afirmat în mai multe rânduri că trebuie să salveze populaţia rusofonă de un presupus "genocid" şi să împiedice NATO să transforme Ucraina într-un cap de pod pentru a ataca Rusia, potrivit Agerpres.

Confruntat cu eşecurile armatei sale la începutul lunii septembrie, Putin a ordonat mobilizarea a sute de mii de rezervişti civili, notează AFP.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62291654
Magnitudinea exploziilor de la Nord Stream echivalează unei încărcături explozive de sute de kilograme de TNT

Cele patru scurgeri de gaze naturale din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, în Marea Baltică, au fost cauzate de explozii submarine care corespund ”câtorva sute de kilograme” de TNT, anunţă vineri Suedia şi Danemarca, într-un raport predat ONU.

62291383
“Nu am mai văzut așa ceva”. Nor uriaș de metan, deasupra Scandinaviei, după scurgerile de la Nord Stream

După scurgerea de gaze din conductele Nord Stream 1 și 2, nivelul de metan înregistrat pe cerul Suediei și Norvegiei a atins cote record, potrivit rapoartelor citate de presa din cele două țări.

62272317
Tatăl lui Elon Musk a ucis trei persoane: „Un glonț a trecut prin doi dintre ei”

Tatăl lui Elon Musk, Errol, a povestit cum a ucis trei intruși înarmați, în timp ce se afla cu fiica sa la o proprietate închiriată în Africa de Sud.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.