Reacția lui Zelenski după primele negocieri directe Ucraina-Rusia din ultimi trei ani. Săgeți către Putin

62544306
Getty

Volodimir Zelenski a declarat vineri că Ucraina a ratat o oportunitate reală de pace, după prima rundă de negocieri cu Rusia, desfăşurată la Istanbul, prima întâlnire directă din ultimii peste trei ani, potrivit agenției DPA.

Un armistiţiu şi o întâlnire directă între Volodimir Zelenski şi preşedintele rus Vladimir Putin au fost principalele obiective în mandatul delegaţiei ucrainene la aceste negocieri, dar partea rusă a acceptat doar să continue discuţiile asupra acestor cereri ale preşedintelui ucrainean.

Negocierile au continuat fără liderii celor două țări

"Săptămâna aceasta, am avut cu adevărat o şansă de a avansa în direcţia încheierii războiului, dacă lui Putin nu i-ar fi fost frică să vină în Turcia la negocieri”, a scris Zelenski pe reţeaua socială X, în timp ce se află în capitala albaneză Tirana la summitul Comunităţii Politice Europene (CPE).

El s-a întâlnit acolo cu principalii săi aliaţi europeni, preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz, premierul britanic Keir Starmer şi cel polonez Donald Tusk, iar, după terminarea rundei de negocieri de la Istanbul, ei au avut împreună o discuţie telefonică cu preşedintele american Donald Trump.

"Ucraina este pregătită să întreprindă paşii cei mai rapizi posibil pentru o pace reală şi este important ca lumea să menţină o poziţie puternică împotriva Rusiei", a mai scris Zelenski pe X în urma discuţiei cu Trump şi cu liderii europeni.

"Poziţia noastră, dacă ruşii resping un armistiţiu complet şi necondiţionat şi încetarea crimelor, este că sancţiuni dure trebuie să urmeze", a indicat preşedintele ucrainean în acelaşi mesaj.

La rândul său, preşedintele francez Macron a declarat presei, după aceeaşi discuţie telefonică la care a participat, că este "inacceptabil ca, pentru a doua oară, preşedintele Putin să nu răspundă cererilor formulate de americani şi sprijinite de Ucraina şi Europa" privind încetarea focului, în timp ce premierul polonez Tusk a acuzat Rusia că "a rupt de facto negocierile" prin refuzul acestui armistiţiu.

Cei patru lideri europeni care au avut acum împreună cu Zelenski convorbirea telefonică cu Trump au declarat sâmbătă, la Kiev, că Rusia va fi lovită de o nouă serie de sancţiuni, de data aceasta dureroase şi care îi vor afecta sistemele bancar şi energetic, dacă, începând de lunea care a trecut, nu acceptă necondiţionat o încetare a focului în războiul din Ucraina pentru o perioadă de 30 de zile.

Dar acest ultimatum, care în lipsa susţinerii preşedintelui american a rămas fără efecte, nu l-a înduplecat pe Putin, care a transmis prin purtătorul său de cuvânt că "nu se poate discuta cu Rusia în acest mod" şi a cerut discuţii directe cu Ucraina la Istanbul joi.

Zelenski i-a lansat apoi lui Putin provocarea de a se întâlni acolo direct ei doi, cerere la care Kremlinul a răspuns abia miercuri seară, precizând că preşedintele rus nu va veni în Turcia, iar joi a anunţat că orice participare a sa la negocierile cu Ucraina va depinde de progresele obţinute de delegaţia pe care a desemnat-o pentru aceste tratative.

Discuţiile ruso-ucrainene au avut loc în cele din urmă vineri la Istanbul între delegaţii la un nivel inferior, care au abordat posibilitatea unui armistiţiu, organizarea unei întâlniri între preşedinţii Putin şi Zelenski, şi efectuarea unui schimb de 1.000 de prizonieri din fiecare tabără, schimb care este singura înţelegere concretă convenită la această rundă de discuţii.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62274273
O femeie însărcinată în moarte cerebrală este obligată să nască pentru că avortul a fost interzis. Ce spun medicii

O femeie însărcinată din statul american Georgia este ținută în viață artificial de peste trei luni, deși este în moarte cerebrală, pentru a permite dezvoltarea fătului.

62086544
Noi detalii privind planul SUA de reducere a trupelor din Europa. Anunțul ambasadorului american la NATO

Statele Unite vor începe în acest an discuţiile cu aliaţii săi europeni în legătură cu reducerea forţelor americane din Europa, a afirmat vineri ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, transmite Reuters.

62278628
Bărbatul care l-a înjunghiat pe scriitorul Salman Rushdie a fost condamnat. Câți ani va sta în spatele gratiilor

Bărbatul găsit vinovat de înjunghierea lui Salman Rushdie pe scena unei conferinţe din New York în 2022, agresiune în urma căreia autorul a rămas fără vedere la un ochi şi cu o mână paralizată, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, relatează AP.  

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Dacia pregătește un nou val de plecări voluntare. Uzina de la Mioveni își oprește temporar producția

Dacia anunță un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni ar urma să fie vizați, spun sursele Știrilor ProTV.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.