Zelenski anunță că autorităţile ucrainene lucrează la realizarea unui schimb de 1.200 de prizonieri cu Rusia

62477561
Twitter

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică că autorităţile ucrainene lucrează la realizarea unui schimb de 1.200 de prizonieri cu Rusia, asupra căruia Kievul şi Moscova au ajuns la un acord, potrivit EFE.

"Există un acord pentru schimbul a 1.200 de persoane. Întocmirea listelor este în curs de desfăşurare", a scris Zelenski pe contul său de Telegram.

"Lucrăm pentru a debloca întoarcerea civililor noştri, clarificând datele referitoare la fiecare nume", a adăugat şeful statului ucrainean.

Negociatorii ruşi au menţionat această cifră în timpul discuţiilor directe cu omologii lor ucraineni la Istanbul, în 23 iulie, în timp ce ucrainenii nu publicaseră atunci vreo cifră, notează DPA.

Zelenski a făcut acest anunţ după o reuniune cu secretarul pentru Securitatea Naţională, Rustem Umerov, şi cu şeful administraţiei sale prezidenţiale, Andrii Iermak, în care au convenit anunţarea acordurilor la care s-a ajuns în discuţiile cu reprezentanţii ruşi la Istanbul şi pregătirea unei noi runde de convorbiri".

Iermak, a spus preşedintele ucrainean, "ne-a raportat despre interacţiunile cu partenerii-cheie care sprijină" diplomaţia ucraineană, "în special contactele cu partea americană şi despre eforturile de repatriere a copiilor care au fost răpiţi şi duşi în Rusia".

Ucraina şi Rusia, în pofida războiului de agresiune declanşat de Kremlin în februarie 2022, au realizat în trecut schimburi de prizonieri, ceea ce a făcut posibil ca mii de cetăţeni din ambele ţări să se întoarcă acasă.

La sfârşitul lunii iulie, Zelenski a declarat că un total de 5.857 de persoane au fost repatriate în Ucraina din captivitatea rusă. Alte 555 de persoane au fost eliberate în afară acestor schimburi, a relatat el pe X.

Cele două părţi au eliberat prizonieri cel mai recent în iulie, într-un schimb etapizat convenit la Istanbul la sfârşitul lunii iunie, de câte 1.200 de prizonieri de fiecare parte.

Numărul total de prizonieri de ambele părţi rămâne necunoscut şi se schimbă constant.

O încetare necondiţionată şi cuprinzătoare a focului cerută de Ucraina la discuţiile de la Istanbul nu se întrevede. În schimb, Moscova a propus armistiţii scurte pentru a-şi recupera morţii şi răniţii de pe linia frontului.

Printre condiţiile impuse de Rusia pentru un armistiţiu cuprinzător se numără oprirea livrărilor de arme occidentale către Ucraina, aminteşte DPA. 

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62515321
China lansează Darwin Monkey, primul supercomputer care poate gândi ca o maimuţă

Inginerii chinezi au prezentat sâmbătă o nouă generaţie de computer cu abilităţi asemănătoare creierului, denumit Darwin Monkey, care poate imita funcţionarea creierului unei maimuţe din familia macacilor, informează agenţia de presă Xinhua.

62250232
Cine este Dmitri Medvedev, omul care l-a făcut pe Donald Trump să trimită două submarine nucleare în apropierea Rusiei

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, ale cărui comentarii l-au determinat pe președintele Donald Trump să mute două submarine nucleare, a fost considerat odată un reformator liberal.

62564628
Le Monde: Winston Churchill, victimă a noului revizionism american. O rescriere a istoriei prinde amploare în SUA

Există discuţii care, până nu demult, erau limitate la colţurile ascunse ale internetului.

Recomandări
Tren spania
MAE confirmă că un cetățean român se află printre victimele accidentului feroviar din Spania. Care e starea lui

Ministerul Afacerilor Externe anunţă, joi, că un cetăţean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania, în care au fost implicate două trenuri.

Greva sanatate 2
Sindicaliştii din sănătate cer o nouă lege a salarizării până în 2027: „Respingerea, văzută ca opoziţie faţă de majorări”

Reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” avertizează că, dacă o nouă lege a salarizării nu intră în vigoare la 1 ianuarie 2027, respingerea proiectului din vară poate fi interpretată ca o opoziţie faţă de creşterile salariale.

Trenuri spania
Ce s-a întâmplat cu șase minute înainte de accidentul feroviar din Spania. Ultimele conversații dintre operatori și mecanici

Înregistrările audio din centrul de control feroviar din Spania au surprins discuțiile purtate cu câteva minute înainte de accidentul soldat cu 68 de morți.