Zeci de persoane au murit după ce au participat la o înmormântare. Ce s-a întâmplat

62125975
Getty

Numărul deceselor provocate în Mexic de consumul de alcool contrafăcut a ajuns la 138 de la începutul pandemiei de COVID-19, au anunţat duminică autorităţile locale.

 

În statul mexican Puebla, ”cel puţin 96 de persoane s-au intoxicat în urma consumului de alcool contrafăcut; 70 au murit, 15 sunt spitalizate, iar alte 11 au fost externate”, a declarat Secretariatul pentru sănătate din acest stat din centrul Mexicului.

”Majoritatea pacienţilor spitalizaţi sunt în stare gravă”, a completat secretariatul.

Circa 80 de persoane au participat marţi la o înmormântare la Chiconcuautla (200 de kilometri nord-est de Ciudad de Mexico), principalul focar de intoxicaţie cu ”refine”, un rachiu din trestie de zahăr tipic regiunii, fabricat artizanal.

Douăzeci şi trei de oameni au murit în decursul a câteva ore de la înmormântare, au precizat oficialii.

Primăria din Chiconcuautla a susţinut că alcoolul fusese ”falsificat”, fiind utilizate substanţe alternative pentru a reduce costurile de fabricaţie.

Potrivit autorităţilor, criza sanitară provocată de epidemia de coronavirus a dus la o penurie de băuturi alcoolice, în special de bere, ceea ce a determinat unele persoane să consume alcool de origine discutabilă.

 

138 de mexicani au murit din cauza alcoolului contrafăcut de la începutul pandemiei

 

Marile fabrici de bere din ţară, ca Grup Modelo, care produce celebra Corona (marca Anheuser-Busch InBev) sau Heineken, cu mărci precum Tecate sau Sol, şi-au oprit producţia la începutul lunii aprilie şi intenţionează să o reia în iunie.

Alte decese provocate de consumul de alcool contrafăcut au fost raportate în statele Jalisco (vest), Morelos (centru), Yucatan şi Veracruz (est), fiind recenzat un total de 138 de morţi în ultimele săptămâni, potrivit autorităţilor locale.

În Mexic, COVID-19 a infectat 49.219 persoane şi a făcut 5.177 de victime.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62120947
OMS: Majoritatea populaţiei rămâne expusă infectării cu noul coronavirus

OMS a avertizat luni că majoritatea populaţiei mondiale rămâne expusă infectării cu noul coronavirus, iar în regiunile cele mai afectate cel mult 20% din oameni au dezvoltat o anumită imunitate, procent care în general este sub 10%.

62123433
Când s-ar putea redeschide sezonul turistic în Spania. Anunțul oficial al Guvernului

Guvernul spaniol speră ca activitatea turistică să poată reîncepe la sfârşitul lunii iunie, potrivit ministrului transporturilor, José Luis Abalos.

62125914
180 de persoane ar putea avea coronavirus după ce au participat la o slujbă în SUA

O persoană care avea coronavirus a participat la o slujbă religioasă în statul american California, alături de alte 180 de persoane, expunându-le astfel la infectarea cu Covid-19.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.