Zeci de persoane au fost arestate în Venezuela, în cursul unei operațiuni anticorupție

62334389
Getty

Cel puţin 21 de persoane, dintre care 10 funcţionari publici, au fost arestate în Venezuela, într-o anchetă privind corupţia din cadrul companiei naţionale a petrolului Petroleos de Venezuela (PDVSA), informează AFP, citată de Agerpres.

"Avem zece funcţionari publici reţinuţi", a declarat procurorul general al Venezuelei, Tarek William Saab, care a prezentat un nou bilanţ al operaţiunii lansate săptămâna trecută, încă în desfăşurare.

Această "cruciadă" anticorupţie, aşa cum au numit-o înalţi responsabili, printre care preşedintele Nicolas Maduro, a dus la demisia ministrului petrolului Tareck El Aissami, considerat până atunci un om-cheie al puterii. Mai mulţi dintre colaboratorii săi apropiaţi se numără printre cele 21 de persoane arestate.

Saab, care a spus că se mai aşteaptă la cel puţin zece arestări, a indicat că persoanele reţinute au fost acuzate de "însuşire sau deturnare de bunuri publice, trafic de influenţă, spălare de bani, asociere criminală şi trădare".

Printre acestea se numără un vicepreşedinte al PDVSA, Antonio José Pérez Suarez, fostul deputat Hugbel Roa, unul dintre creatorii criptomonedei venezuelene Petro - teoretic legată de petrol - şi unul dintre administratorii acestor criptoactive, Joselit Ramirez.

Celelalte 11 persoane arestate sunt oameni de afaceri. Unul dintre ei, Daniel Pietro, a fost prins în Republica Dominicană în timp ce încerca să fugă.

Funcţionarii publici au efectuat "operaţiuni petroliere paralele" cu cele ale PDVSA, "încărcând ţiţei pe nave fără niciun tip de control administrativ", potrivit raportului Parchetului.

Procurorul nu a dezvăluit valoarea totală a deturnării de fonduri, dar presa vorbeşte despre "3 miliarde de dolari". Hermann Escarra, deputat al partidului la putere, a evocat o sumă de 23 de miliarde de dolari.

Preşedintele Maduro, care a mai lansat operaţiuni anticorupţie în trecut, a declarat luni că anchetele au început în octombrie. El s-a întrebat în special despre stilul de viaţă al acestor înalţi funcţionari care, după cum a afirmat, trăiau ca nişte "proaspăt îmbogăţiţi" în "extravaganţă".

Din 2017, industria petrolieră a Venezuelei a fost vizată de numeroase anchete pentru corupţie care s-au soldat în special cu arestarea a aproape 200 de angajaţi şi a doi miniştri ai petrolului, Eulogio del Pino şi Nelson Martinez. Cel din urmă a murit în timp ce era în închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62320383
Honduras a rupt relaţiile diplomatice cu Taiwan, deoarece „recunoaşte existenţa unei singure Chine în lume”
Ministrul de Externe al Hondurasului, Enrique Reina, „la cererea preşedintelui Republicii, Xiomara Castro, a comunicat Taiwanului decizia de a rupe relaţiile diplomatice” dintre cele două teritorii, a transmis Ministerul de Externe într-un comunicat.
62334386
Povestea sfâșietoare a unui tânăr adoptat și abandonat după cinci zile. A fost lăsat în voia sorții de când avea doar 10 ani
Adoptat și abandonat după cinci zile. Este povestea unui tânăr brazilian, acum în vârstă de 26 de ani, care în 2007, când avea doar zece ani, a fost adoptat de o familie din zona Cremona.  
62325990
Putin anunță că Rusia a convenit cu Belarusul că va staţiona arme nucleare tactice pe teritoriul acestei țări
Rusia a convenit cu Belarusul că va staţiona arme nucleare tactice pe teritoriul acestei ţări, a declarat preşedintele Vladimir Putin.