Zeci de mii de spanioli, in strada impotriva reformei muncii."Macar nepotii nostri sa nu fie sclavi"

60521741

Zeci de mii de persoane au manifestat duminica la Madrid si in alte orase din Spania, pentru a protesta fata de reforma muncii adoptata de Guvernul de dreapta, inaintea unei greve generale anuntate pentru 29 martie, relateaza AFP.

"Inutila, ineficienta, injusta. Nu reformei muncii. Greva generala", proclama o banderola afisata la Puerta de Alcala, locul manifestatiei madrilene.

Principalele sindicate spaniole, UGT si CCOO, au convocat proteste in 60 de orase, pentru a denunta reforma muncii menita sa lupte impotriva unui somaj de aproape 23 la suta, dar si pentru "apararea serviciilor publice", vizate de masuri de austeritate.

La Madrid, ca si la Barcelona, al doilea oras al tarii, manifestatiile au reunit zeci de mii de persoane, potrivit jurnalistilor prezenti.

Sindicatele au estimat participarea la 500.000 de manifestanti in Madrid si 450.000 in Barcelona, in timp ce politia a apreciat ca erau 30.000 de protestatari la Madrid si 17.000 la Barcelona.

Zeci de mii de persoane au defilat de asemenea in celelalte mari orase. Potrivit politiei, la Sevilia si Malaga erau cate 15.000 de manifestanti, la Granada 9.000, la Valencia 5.000 si tot atatia la Cordoba, Almeria si Cadix.

"Am venit pentru ca sunt convins ca neoliberalismul ne conduce la dezastru", a explicat un manifestant madrilen, Antonio Martinez, profesor pensionar in varsta de 64 de ani, care afisa o pancarta pe care scria "Pentru ca nepotii nostri sa nu fie sclavi".

Adunata la Puerta de Alcala, multimea a tinut un minut de reculegere in memoria victimelor atentatelor islamiste de la 11 martie 2004 de la Madrid, soldate cu 191 de morti, inainte de a asculta apelurile la greva generala.

"Daca Guvernul nu rectifica (reforma muncii), va exista un conflict si nu se va termina la 29 martie", a avertizat Ignacio Fernandez Toxo, secretarul general al CCOO (Comisiones obreras).

Principala tinta a sindicatelor este noua reforma adoptata la 11 februarie de Guvernul conservator al lui Mariano Rajoy, pentru a flexibiliza piata muncii, care include scaderea indemnizatiilor de concediere si masuri pentru stimularea angajarii tinerilor.

Obiectivul este relansarea infiintarii de locuri de munca, intr-o tara in care rata somajului este de 22,85 la suta si de 48,6 la suta in randul tinerilor sub 25 de ani.

Sindicatele apreciaza insa ca aceasta masura va facilita concedierile. Guvernul a prevazut deja o crestere a somajului, care va atinge in 2012 un nou nivel, de 24,3 la suta.

 

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
60558225
"Nu o veti vedea, nu o veti auzi, nu o veti mirosi". Noua super-arma cu care se mandresc americanii
Armata SUA a dezvaluit faimoasa ei arma non-letala - fasciculul electromagnetic cu explozie de caldura. Cand Sistemul de Negare Activa este declansat, poate arunca o raza electromagnetica pana la 1 kilometru.
60558213
Opt ani de la atentatele Al Qaida de la Madrid. 16 cetateni romani au murit in urma exploziilor
Spaniolii au comemorat duminica opt ani de la atentatele sangeroase comise de teroristii Al Qaida in gara Atocha din Madrid.
60532058
Amenintarea lui Nicolas Sarkozy vizeaza Romania. Vrea sa scoata Franta din spatiul Schengen
Aflat in campanie electorala, Nicolas Sarkozy a amenintat duminica seara ca va scoate Franta din Spatiul Schengen, daca nu obtine o reforma de fond a acordurilor ce reglementeaza zona de libera circulatie.