Zeci de italieni s-au opus mutării unor familii de romi în cartierul lor: ”Spun că furăm”

×
Publicitate

La Roma, zeci de italieni au protestat împotriva mutării unor familii de romi într-un cămin social.

Protestul a fost organizat de reprezentanţi ai extremei drepte, în cartierul Torre Maura, de la periferia capitalei italiene.

Procurorul Romei a demarat imediat o anchetă împotriva organizatorilor protestului privind incitarea la ură.

Primarul capitalei Italiei speră ca astfel de demonstraţii să nu mai aibă loc.

Protestele au început după ce municipalitatea Romei a anunţat că un autobuz va transfera 70 de romi într-un centru de plasament din Torre Maura, o suburbie din estul capitalei.

În doar câteva ore, zeci de protestatari s-au adunat în faţa adăpostului şi au dat foc la mai multe pubele de gunoi, oprindu-i pe romi să intre în clădire.

"Vin și ne fură din case. Lasă numai gunoaie în urma lor. Nu știu cum să trăiască în mod civilizat. Trăiesc în barăci care trebuie dărâmate."

La rândul lor, membri comunităţii rome susţin că ei sunt cei care se tem de restul locatarilor şi îi acuză de discriminare.

"Ieri nu am vrut decât să stăm de vorbă, dar imediat ce am ieşit afară au sărit pe noi. Ei locuiesc aici, iar noi trebuie să stăm în case. Nu e corect!
Reporter: Stai puţin, nu pleca. Poţi să îmi spui de ce crezi că nu sunt de acord cu prezenţa voastră aici?
Pentru că ei spun că suntem ţigani, că suntem murdari şi că furăm, îşi încuie casele.
Reporter: Spun că le e frică...
Nu le e deloc frică."

Pentru a evita ca situaţia să scape de sub control, primarul Romei, Virginia Raggi, a sosit de urgenţă la faţa locului.

Virginia Raggi, primarul Romei: "Era o atmosferă încordată, plină de ură. Procurorul Romei a deschis deja o anchetă pentru incitare la ura rasială. A fost o situaţie care putea scăpa de sub control în cartierul Torre Maura, unde în trecut au mai existat astfel de incidente sociale."

Luna trecută, serviciile secrete italiene au avertizat Parlamentul că atacurile asupra imigranţilor şi minorităţilor s-ar putea intensifica înainte de alegerile europarlamentare de lună viitoare. Anunţul vine după ce ministrul de Interne, Matteo Salvini, a cerut un nou recensământ al populaţiei rome, în urma căruia toţi romii care nu sunt italieni vor fi expulzați din ţară.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62034773
Mama, tatăl și doi copii, morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni în munți

Un tragic accident aviatic s-a produs în nordul Macedoniei. Toţi cei 4 membrii ai unei familii - tatăl, mama şi doi copii - au murit, după ce avionul de mici dimensiuni cu care zburau s-a prăbuşit în munţi, la 2.500 de metri altitudine.

62034770
Cum va fi "pedepsit" sultanul din Brunei pentru controversata lege privind pedeapsa cu moartea

Controversata lege prin care bărbații homosexuali vor fi uciși cu pietre a intrat în vigoare, în Brunei. Sultanul micului stat din sud-estul Asiei a luat astfel măsuri dure pentru a promova Islamul.

61941995
Numărul 2 de la Casa Albă atacă dur Germania. "Devine prizoniera Rusiei"

Vicepreşedintele Statelor Unite a declarat că atitudinea Germaniei în NATO este "inacceptabilă".

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.