VIDEO. Yuval Raphael, o supravieţuitoare a atacului Hamas de la festivalul Nova, va reprezenta Israelul la Eurovision 2025

62514232

O supravieţuitoare a atacului mişcării palestiniene Hamas asupra festivalului de muzică Nova, care s-a ascuns sub o grămadă de cadavre într-un adăpost timp de ore în şir pe 7 octombrie 2023, va reprezenta Israelul la Eurovision în 2025.

Yuval Raphael, în vârstă de 24 de ani, a câştigat miercuri seara concursul de reality-show HaKokhav Haba („The Next Star”), ceea ce îi dă dreptul de a-şi reprezenta ţara la Eurovision 2025, în luna mai la Basel, scrie AFP, potrivit News.ro.

În timpul concursului, tânăra a cântat, printre altele, o versiune baladă a piesei „Dancing Queen” a trupei ABBA, dedicând-o „tuturor îngerilor” ucişi în timpul festivalului.

În primele ore ale zilei de 7 octombrie, luptătorii mişcării islamiste Hamas i-au atacat pe cei aproximativ 3.000 de participanţi la festivalul de muzică în aer liber Nova, care se adunaseră la doi kilometri în afara Fâşiei Gaza.

Aceştia i-au vânat timp de ore întregi, ucigând cel puţin 370 de persoane, potrivit cifrelor oficiale israeliene, şi luând 44 de ostatici din Gaza.

Potrivit relatării lui Yuval Raphael, care a depus mărturie în faţa Consiliului ONU pentru Drepturile Omului în aprilie 2024, când au început tirurile de rachete, înainte de atacul comandoului, ea s-a refugiat împreună cu alţi participanţi la festival într-un adăpost antirachetă.

Dar grupuri succesive de oameni înarmaţi ai Hamas au deschis focul în interiorul adăpostului, o mică structură rudimentară din beton construită pe marginea drumului.

"Am asistat la orori de nedescris. Prieteni şi străini au fost răniţi şi ucişi sub ochii mei", a povestit ea.

"Când cadavrele oamenilor ucişi au căzut peste noi, mi-am dat seama că ascunderea sub ele era singura modalitate de a supravieţui acestui coşmar".

"Din cei peste 40 de oameni înghesuiţi în adăpost, doar 11 au ieşit în cele din urmă în viaţă", a adăugat ea.

Participarea Israelului la Eurovision 2024 la Malmo, în Suedia, în plin război împotriva Hamas în Fâşia Gaza, declanşat de atacul din 7 octombrie, a fost însoţită de manifestaţii de protest reunind câteva mii de persoane.

Israelianca Eden Golan, care a fost fluierată de mai multe ori, s-a clasat pe locul al cincilea pentru melodia sa "Hurricane".

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62514190
Sting și-a anulat mai multe concerte în Statele Unite, la sfatul medicilor
Cântărețul Sting și-a anulat mai multe concerte în Statele Unite. Artistul de 73 de ani a fost sfătuit de medici să ia o pauză. Suferințele sale nu au fost făcute publice.
62413367
Zmeura de Aur 2025. „Joker 2” conduce cu șapte nominalizări. Joaquin și Gaga, în cursa pentru cele mai slabe interpretări
Filmul "Joker: Folie a Deux" a primit marţi şapte nominalizări la premiile Zmeura de Aur (Razzie Awards), care ''recompensează'' cele mai neinspirate pelicule şi interpretări actoriceşti, transmite AFP.
62513751
Demi Moore și Andrew Garfield ar forma un cuplu. Detaliul surprins de fani la Golden Globes. FOTO&VIDEO
Fanii lui Demi Moore au observat un moment destul de apropiat între ea și Andrew Garfield într-un videoclip din culisele evenimentului Golden Globes, iar acum sunt plini de entuziasm.