Xi Jinping, schimbare de poziție în timpul întâlnirii cu Vladimir Putin. A făcut un pas în favoarea Rusiei

62333588
AFP

China nu va mai lua poziţie cu privire la Insulele Kurile, care fac obiectul unei vechi dispute teritoriale între Japonia şi Rusia, a anunţat preşedintele chinez Xi Jinping în cursul vizitei în Rusia, în martie, potrivit unor surse diplomatice chineze.

”Până acum, China, de la declaraţia lui Mao Zedong din 1964, potrivit căreia arhipelagul aparţine Japoniei, şi-a păstrat mereu această poziţie. Însă autorităţile chineze au decis să facă un pas în favoarea Rusiei şi să adopte o linie neutră” în această problemă, potrivit agenţiei japoneze Kyodo Tsushin, citată de News.ro.

Tokyo cere, de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, restituirea acestor insule, situate la nord-est de Hokkaido, ocupate de către fosta Uniune Sovietică în 1945.

În contextul Războiului rus din Ucraina, Moscova şi-a întrerupt negocierile în vederea semnării unui eventual tratat de pace cu Tokyo care să pună capăt acestui contencios.

”Este sigur că, din cauza schimbării liniei Beijingului, Moscova îşi va înăspri şi mai mult atitudinea faţă de Tokyo. Negocieri în vederea unei eventuale restituiri a insulelor se complică şi mai mult”, comentează agenţia.

Această zonă - bogată în peşte şi hidrocarburi, situată în apropiere de rute maritime importante - atrage în ultima vreme atenţia autorităţilor ruse care, potrivit cotidianului chinez anglofon Global Times, intenţionează să atragă investitori străini prin acordarea unor avantaje fiscale.

Japonia şi Coreea de Sud s-au alăturat taberei occidentale în Războiul rus din Ucraina, iar susţinerea Chinei este foarte importantă în acest dosar.

”În vederea dezvoltării acestor insule, cooperarea între Moscova şi Beijing are un potenţial promiţător”, scrie Global Times, citând experţi din China.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62337950
Cine a ucis-o pe românca găsită înjunghiată în apartament, în Irlanda. Ipoteza investigată de polițiști
Un bărbat de 26 de ani a fost arestat în legătură cu uciderea unei românce în Limerick, Irlanda. Tânăra de 27 de ani, originară din Tulcea, a fost găsită înjunghiată în apartamentul ei, marți după-amiază, potrivit Irish Examiner.
62337942
Un român, printre deținuții spălați de Papa Francisc pe picioare în Joia Mare. GALERIE FOTO
Un român se află printre cei se află printre cei 12 deținuți spălați pe picioare de Papa Francisc, în Joia Mare.
62336501
Reacția Ucrainei după ce președintele Braziliei i-a cerut lui Zelenski să renunțe la Crimeea pentru a pune capăt războiului
Ucraina i-a răspuns președintelui brazilian Lula da Silva care a sugerat vineri ca Peninsula Crimeea să fie lăsată Federației Ruse. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean a transmis un mesaj ferm: „Nu ne comercializăm teritoriile”.