Vreme a extremelor în Europa. Franța e afectată de inundații, iar Germania de caniculă

×
Publicitate

În toată Europa avem o vreme a extremelor. În Franța mai multe regiuni au fost acoperite de ape în urma ploilor torenţiale.

În schimb, nordul Germaniei este afectat de un val de... caniculă!

Acesta este peisajul în departamentul Gironde, din sud-vestul Franţei. În urma ploilor abundente din ultimele zile, râul care străbate localitatea Latresne și-a ieșit din matcă.

Ronan Fleho, primar Latresne: „Malurile râului s-au distrus complet şi un întreg cartier al localităţii a fost inundat. Apoi, nici bine nu au început să se retragă apele, că a urmat un alt val adus de râul La Pimpine care a inundat complet centrul localităţii. "

Cu numeroase maşini blocate în mijlocul viiturii, localnicii şi-au improvizat propriile mijloace de transport. Alţii îşi contorizează pagubele.

Localnic: „După cum puteți vedea, apa a fost până unde e acel semn. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să alerg şi să o caut pe vecina mea. Ea a ieşit (din casă) pe geam. "

Cu toate acestea, meteorologii francezi nu vin cu veşti bune. Pentru orele următoare, 28 de departamente din vestul ţării au fost puse sub alertă portocalie de furtuni şi vânt puternic.

În schimb, nordul Germaniei are parte de prima caniculă a verii. Temperaturile au început să crească de la mijlocul săptămânii şi au ajuns chiar şi la 36 de grade Celsius. Ca să mai scape de arşiţă, mulţi nemţi s-au îndreptat spre o plajă cu ieşire la Marea Baltică.

Aflată la aproape două ore cu maşina de oraşul Hamburg, zona a devenit un adevărat punct de atracţie pentru acest sfârşit de săptămână.

Canicula este greu de suportat şi în grădinile zoologice. În aceasta, de exemplu, urşii polari îşi petrec cea mai mare parte a timpului în apă.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62196723
Varianta „Delta” a coronavirusului a devenit dominantă în Anglia, în timp ce mii de fani scoțieni iau Londra cu asalt

Varianta „Delta” a coronavirusului a devenit dominantă în Anglia și într-o singură săptămână au fost depistate peste 33 de mii de cazuri.

62196731
Bogații lumii au cumpărat atât de multe avioane private în pandemie încât se fac liste de așteptare. ”A fost un an fabulos”

Pandemia de coronavirus a creat o cerere mare pentru călătorii şi bani nefolosiţi în buzunarele celor înstăriţi, rezultatul fiind concretizat într-o creştere a achiziţiilor de avioane private, informează Bloomberg.

62196725
Mai multe zone din Australia au fost acoperite cu pânze de păianjen, din cauza inundațiilor

După inundațiile din ultimele zile, mai multe zone din Australia au fost acoperite cu pânze de păianjen.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.