Voturi cumpărate în Republica Moldova. Peste 30 de persoane au fost reținute pentru coruperea alegătorilor

×
Publicitate

Autoritățile de peste Prut au descins joi la peste 50 de adrese într-un dosar de corupere a alegătorilor, finanțare ilegală a partidelor politice și spălare de bani.

Pe 28 septembrie, în Republica Moldova sunt alegeri parlamentare, iar pentru asta s-au pregătit buletine de vot în cinci limbi.

32 de persoane din nordul Republicii Moldova s-au trezit cu ofițerii anticorupție la ușă. Fac parte din echipa de activiști ai fugarului prorus Ilan Șor, susţin procurorii. Suspecţii sunt bănuiţi că recrutau alegători pe care îi convingeau să voteze un anumit partid, pe 28 septembrie, în schimbul unor sume de bani.

În același timp, autoritățile de la București au început demersurile pentru retragerea cetățeniei române Victoriei Furtună, șefa Partidului prorus „Moldova Mare”. Procedura va dura câteva luni, timp în care fosta procuroare și candidată la prezidențiale va fi și ea audiată. Nu se cunosc deocamdată motivele de pentru care România vrea să-i retragă cetățenia, dar, conform legii, acest lucru se poate întâmpla dacă persoana în cauză are legături sau sprijină entități teroriste, care constituie amenințări la adresa securității naționale.

Peste Prut s-au pregătit peste 3,5 milioane de buletine de vot, tipărite în cinci limbi - română, rusă, găgăuză, bulgară și romani.

Pe de altă parte votul celor din diaspora va fi esenţial pentru soarta Moldovei, spune fostul preşedinte al României, Traian Băsescu.

Traian Băsescu: „Sunt cruciale aceste alegeri dintr-un motiv simplu. Ssoarta Republicii Moldova depinde de votul fiecărui cetățean. Diaspora româno-moldoveană este decisivă în a determina victoria în alegerile din data de 28. Ne putem trezi cu oamenii lui Putin la putere la Chișinău dacă proeuropenii nu vor ieși la vot. România are nevoie de securitate la frontiera estică ori o conducere politică cu opțiuni proeuropene, garantează securitate la frontiera României. N-am vrea ca la frontiera României să fie un stat care face politica lui Putin.

Pentru cele mai multe mandate în Parlamentul de la Chișinău se luptă partidul fondat de Maia Sandu și Blocul Electoral Patriotic, coordonat de lideri proruși.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62575994
Donald Trump a dat mâna cu „XYZ-Q3”. Președintele SUA, salutat de aproape 150 de oameni

Președintele american, Donald Trump, a declarat în Marea Britanie că este „foarte dezamăgit” de Vladimir Putin, în timp ce premierul britanic, Keir Starmer, a pledat pentru sporirea presiunii asupra Moscovei.

62575989
Aproape 900.000 de francezi nervoși pe reducerile bugetare au blocat toată țara. „Am fi proști să ne oprim acum”

Franța a fost din nou blocată de greve și proteste uriașe de stradă. Profesorii, angajații transportului în comun, farmaciștii și angajații din spitale se numără printre lucrătorii care nu s-au dus la muncă, umplând în schimb străzile marilor orașe.

62575988
Președintele Trump: SUA şi Marea Britanie au făcut „mai mult bine pe planetă decât oricare alte două ţări din istorie”

Președintele american și premierul britanic au avut discuții la Chequers despre creșterea presiunii asupra lui Putin, în timp ce Trump a promis din nou "vești bune" despre conflictul din Ucraina.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.