Vot pozitiv pentru România. Parlamentul European a adoptat rezoluția care susține aderarea noastră la Schengen

×
Publicitate

Parlamentul European a adoptat, marţi, o rezoluţie nonlegislativă care solicită Consiliului UE adoptarea unei decizii pozitive privind aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.

Rezoluţia, adoptată cu 547 voturi pentru, 49 voturi contra şi 43 de abţineri.

„Tocmai am adoptat, cu largă majoritate, o rezoluţie a Parlamentului European în care cerem Consiliului Uniunii Europene să aprobe integrarea României în spaţiul Schengen”, spune eurodeputatul.

 

„Rezoluția privind aderarea României și a Bulgariei la Schengen reconfirmă că așteptările noastre de aderare la Schengen sunt justificate și legitime. Condițiile necesare sunt întrunite . Decizia ar trebui să fie luată”, a transmis premierul român Nicole Ciucă.

 

Această rezoluție îndeamnă Consiliul să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia sa privind aplicarea integrală a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria şi în România până la sfârşitul anului 2022, asigurând astfel eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state la începutul anului 2023.

Constatând că spaţiul Schengen este "una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene", eurodeputaţii critică faptul că statele membre nu au luat încă o decizie privind admiterea Bulgariei şi României, deşi cele două ţări îndeplinesc de mult timp condiţiile necesare.

Menţinerea controalelor la frontierele interne este discriminatorie şi are un impact negativ asupra vieţii lucrătorilor mobili şi a cetăţenilor, potrivit eurodeputaţilor. Obstrucţionarea importurilor, a exporturilor şi a liberei circulaţii a mărfurilor din porturi dăunează, de asemenea, pieţei unice a Uniunii Europene.

Pentru extinderea spaţiului Schengen este nevoie de o decizie cu unanimitate a Consiliului UE.

Nu s-a înregistrat niciun vot împotrivă şi nicio abţinere din partea eurodeputaţilor din România.

În prezent, toate statele membre ale UE, cu excepţia Bulgariei, Croaţiei, Ciprului, Irlandei şi României, fac parte din spaţiul Schengen. Acesta include, de asemenea, state care nu sunt membre ale blocului comunitar european (Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein).

Parlamentul European a cerut constant ca Bulgaria şi România să fie pe deplin admise în spaţiul Schengen, de exemplu în rezoluţia din 2018 pe această temă, în rezoluţia din 2020 referitoare la situaţia spaţiului Schengen în contextul pandemiei de COVID-19 şi într-un raport din 2021 privind funcţionarea spaţiului de liberă circulaţie.

Dezbaterea pe acest subiect a avut loc tot la Strasbourg, în sesiunea plenară din 3-6 octombrie, când majoritatea eurodeputaţilor au cerut statelor membre să recunoască faptul că Bulgaria şi România îndeplinesc criteriile Schengen şi că ar trebui admise în spaţiul european de liberă circulaţie cât mai curând posibil.

Preşedinţia cehă a Consiliului Uniunii Europene a anunţat, prin vocea ministrului afacerilor europene Mikulas Bek, că va căuta ca la summitul din luna decembrie să se obţină unanimitatea cu privire la aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.

De partea sa, vicepreşedintele Comisiei Europene pentru promovarea modului nostru de viaţă european, Margaritis Schinas, a reamintit că cele două ţări au îndeplinit de mult timp criteriile tehnice pentru aderarea la Schengen, lucru recunoscut încă din 2011.

 

„Prin acest demers, Parlamentul European arată încă o dată, că sprijinul său pentru România este consistent şi constant. Împreună cu colegii mei din Partidul Social Democrat şi PES activists România am militat în permanenţă, în ultimii ani, pentru aderarea României la spaţiul Schengen, iar susţinerea oferită de peste 40.000 de români, în cadrul campaniei RomâniiMerităÎnSchengen, indică faptul că acest obiectiv trebuie îndeplinit cât mai repede cu putinţă”, a spus europarlamentarul PSD Victor Negrescu, potrivit News.ro

Ce este Spațiul Schengen

Spațiul Schengen este o zonă de liberă circulație a persoanelor care este formată din 26 de state membre, 22 din Uniunea Europeană și 4 din afara acesteia, iar ultimul stat care a aderat este Principatul Liechtenstein (19 decembrie 2011).

Pentru cetățenii UE, eliminarea controalelor la frontierele interne ale spațiului Schengen înseamnă o mai mare libertate de mișcare și o securitate sporită, prin adoptarea unor reguli comune ale statelor semnatare ale Convenției de punere in aplicare a Acordului Schengen:

- Eliminarea controalelor persoanelor la frontierele interne;
- Set comun de reguli care se aplică persoanelor care trec frontierele externe ale statelor membre UE;
- Armonizarea condițiilor de intrare și a normelor privind vizele și cooperarea consulară;
- Cooperarea consolidată în domeniul polițienesc;
- Cooperare judiciară prin intermediul unui sistem rapid de extrădare și transfer ale executării hotărârilor penale;
- Crearea și dezvoltarea Sistemului de Informații Schengen.

Ce beneficii ar avea România prin aderarea la Schengen

Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Administrației și Internelor, aderarea României la Spațiul Schengen ne va aduce mai multe avantaje.

În primul rând, vor dispărea timpii de așteptare din punctele de trecere a frontierei terestre cu Ungaria și Bulgaria. Astfel, vom avea parte de mai puține neplăceri la trecerea frontierei, în special în perioada concediilor de vară și iarnă.

Un alt avantaj, după ce România va adera la spațiul Schengen, este că nu vom mai pierde timp cu controlul documentelor, iar transportatorii vor scăpa de cozile de la frontierele cu Ungaria și Bulgaria.

Un alt beneficiu - după aderarea la Schengen - este că la frontiera aeriană va fi eliminat controlul de frontieră pentru zborurile către/dinspre destinații din spațiul Schengen, iar deplasările către/din aceste destinații se vor desfășura ca un zbor intern în România.

Trebuie subliniat faptul că, după ce România ”va intra” în Schengen, acest lucru va avea un impact pozitiv în special pentru transportatori, prin eliminarea timpilor mari de așteptare la frontierele terestre cu Ungaria și Bulgaria. Transportatorii nu-și vor mai pierde vremea cu tot felul de controale și proceduri birocratice la frontiere.

Nu în ultimul rând, comerțul va fi mai profitabil, iar mărfurile vor circula mult mai rapid și la costuri mult mai mici. Costurile inerente presupuse de cheltuielile pentru combustibili, salarii, diurne, etc. vor fi mult diminuate.

Reprezentanții Ministerului de Interne mai precizează faptul că aderarea la Schengen va crește atractivitatea României ca destinație de afaceri și ca destinație turistică.

 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Pasagerii unui avion s-au chinuit să respire timp de 25 de minute. Cabina aeronavei s-a umplut de fum. FOTO, VIDEO

Pasagerii unui avion s-au chinuit să respire timp de 25 de minute, după ce fumul a umplut cabina, potrivit unei persoane aflate la bord.

Kievul și alte regiuni din Ucraina, bombardate din nou de Rusia. Au fost lovite instalații electrice

Sirenele au sunat marţi în Ucraina, dând alarma de raiduri aeriene şi atacuri cu drone kamikaze din partea Rusiei, în timp ce autorităţile de la Kiev au precizat că bombardamentele ruseşti au vizat în special instalaţiile electrice.

Putin s-ar putea confrunta cu un război civil în Cecenia. Schimb de focuri „masiv” între luptătorii lui Kadîrov și civili

Un schimb de focuri a izbucnit în Republica Cecenă la finalul săptămânii trecute între protestatari și susținătorii loiali ai regimului Putin, alimentând temerile legate de un posibil război civil în Cecenia, potrivit Daily Star.

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

PSD merge la Cotroceni cu Sorin Grindeanu premier. Daniel Zamfir: „Guvern minoritar PSD sau un guvern în jurul PSD”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, marţi, că PSD va merge la Cotroceni cu propunerea Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau un guvern în jurul PSD. Despre varianta unui premier independent, senatorul a precizat că s-a cam răsuflat.