Vladimir Putin spune că a ordonat doborârea unui avion cu 110 pasageri la bord, în 2014

61943919

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că, în 2014, a ordonat doborârea unui avion de pasageri despre care exista informația că ar fi avut o bombă la bord și care ar fi vizat ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci.

Într-un documentar de două ore intitulat „Putin" şi care poate fi vizionat pe rețelele de socializare, Putin i-a declarat ziaristului Andrei Kondraciov că a primit un telefon de la ofiţerii de securitate responsabili cu Jocurile Olimpice de la Soci, în 7 februarie 2014, cu puţin înainte de începerea ceremoniilor de deschidere, informează Reuters, citat de Agerpres.

„Mi s-a spus: un avion care circulă pe ruta Ucraina - Istanbul a fost capturat, iar persoanele răspunzătoare cer să aterizeze la Soci", a declarat Putin.

Piloţii avionului de tip Boeing 737-800, aparţinând companiei turce Pegasus Airlines şi care efectua o cursă între Harkov şi Istanbul, au anunţat că unul dintre pasageri avea o bombă şi că avionul trebuia să-şi schimbe destinaţia către Soci, povesteşte Kondraciov în documentar. La bordul aeronavei se aflau 110 pasageri, în timp ce peste 40.000 de oameni se aflau pe stadionul pe care urma să se desfăşoare ceremonia de inaugurare a Jocurilor Olimpice, a continuat ziaristul rus.

Putin a afirmat că a cerut părerea ofiţerilor de securitate, care i-au spus că un plan de urgenţă elaborat pentru astfel de situaţii presupunea doborârea avionului deturnat.

„Le-am spus: acţionaţi conform planului", a explicat Putin, adăugând că la scurt timp după aceea a ajuns la stadionul olimpic, însoţit de oficialităţi din Comitetul Olimpic Internaţional.

După câteva minute, Putin a primit un nou apel telefonic, în care a fost informat că a fost vorba despre o alarmă falsă - pasagerul era beat, iar avionul urma să-şi continue zborul spre Turcia.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat duminică informaţia din documentar. Putin candidează la scrutinul prezidenţial din 18 martie, aminteşte Reuters. Rusia este în stare de alertă înaintea meciurilor Campionatului Mondial de Fotbal care se vor juca în mai multe oraşe din această ţară în perioada 14 iunie - 15 iulie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
Citește și...
61946068
11 morți, după ce un avion privat s-a prăbușit. Fiica unui afacerist turc se întorcea de la petrecerea burlăcițelor
11 persoane au murit, duminică, după ce un avion privat turcesc care zbura din Emiratele Arabe Unite la Istanbul, s-a prăbușit în sud-vestul Iranului.
61864012
Statele Unite, deloc impresionate de racheta hipersonică testată de Rusia
Ministrul american al Apărării, Jim Mattis, a declarat, duminică, că viziunea strategică a Statelor Unite nu este modificată de armamentele „sofisticate” ale lui Vladimir Putin.
61946061
Trump se laudă din nou: „Mi-ar fi uşor să fiu preşedinte ca la carte”
Donald Trump nu doar că este un preşedinte atipic, dar ai este şi convins că trăsăturile care fac din el un lider atât de controversat sunt benefice.