Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan s-au întâlnit la Soci. Ce au discutat cei doi

62276663
IMAGO

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a aterizat, vineri, în staţiunea Soci, din sudul Rusiei, la Marea Neagră, pentru discuţii cu omologul său rus, Vladimir Putin.  

Cei doi lideri aveau în plan să discute în detaliu subiectele cooperării dintre Rusia şi Turcia, inclusiv perspectivele de extindere în continuare a relaţiilor comerciale şi economice şi implementarea unor proiecte strategice comune în sectorul energetic, a anunţat, joi, Kremlinul, conform CNN.

După întâlnire, a fost transmis un comunicat în care s-a anunțat că Putin şi Erdogan au convenit să consolideze cooperarea în domeniile transporturilor, agriculturii, finanţelor şi construcţiilor, au precizat cei doi într-un comunicat comun, la finalul unei întâlniri de patru ore, potrivit Reuters, citat de New.ro.

Turcia a mediat un acord semnat de Ucraina, Rusia şi ONU la Istanbul, luna trecută, înţelegere după care exporturile de cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră s-au reluat după un blocaj de câteva luni.

Putin şi Erdogan au subliniat în comunicat necesitatea implementării totale a “acordului de la Istanbul, inclusiv exportul fără piedici al cerealelor Rusiei, îngrăşămintelor şi materiilor prime”.

Liderii au convenit şi ca o parte din plăţile pentru gazul rusesc să se facă în ruble, a precizat vicepremierul rus Alexander Novak după întâlnirea celor doi.

În plus, Putin şi Erdogan şi-au reafirmat hotărârea de a acţiona coordonat şi solidar în lupta împotrivaa organizaţiilor teroriste în Siria.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat săptămâna trecută că Putin şi Erdogan vor discuta despre cooperarea militară şi tehnică, precum şi despre exportul de cereale din Ucraina.

Cei doi şefi de stat s-au întâlnit ultima dată la Teheran, luna trecută.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
62276662
Papa Francisc s-a întâlnit cu mitropolitul Antonie, al doilea cel mai puternic lider al Bisericii Ortodoxe Ruse

Papa Francisc s-a întâlnit, vineri, cu mitropolitul Antonie, al doilea cel mai puternic lider al Bisericii Ortodoxe Ruse, înainte de un summit aşteptat ,luna viitoare, cu patriarhul rus Chiril, un susţinător al războiului din Ucraina.

62276661
Locuitorii din Nikolaev nu vor mai avea voie să circule în weekend

Oraşul Nikolaev (Mikolaiv) din sudul Ucrainei va impune o interdicţie de circulaţie neobişnuit de lungă de vineri noapte până luni dimineaţă.

62249196
Kremlinul refuză să comenteze verdictul în cazul lui Brittney Griner şi anunţă că baschetbalista poate cere clemenţă

Dmitri Peskov a refuzat să comenteze vineri decizia unui tribunal rus de a condamna jucătoarea din WNBA Brittney Griner la nouă ani de închisoare pentru trafic de droguri, dar a precizat că baschetbalista poate cere clemenţă, relatează CNN.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Shutterstock oameni pe stradaa
De ce a ajuns euro la un nivel record față de leu. BNR: „Cursul de astăzi este expresia multiplelor crize prin care trecem”

Euro doboară un record după altul, iar vineri a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie față de leu. Banca Națională a afișat un curs de 5 lei și 34 de bani, după ce joi moneda europeană a trecut de acest prag pe piața interbancară.

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.