Locuitorii din Nikolaev nu vor mai avea voie să circule în weekend

62276661
IMAGO

Oraşul Nikolaev (Mikolaiv) din sudul Ucrainei va impune o interdicţie de circulaţie neobişnuit de lungă de vineri noapte până luni dimineaţă.

Această decizie are loc în contextul în care autorităţile încearcă să-i identifice pe localnicii care colaborează cu Rusia, a anunţat guvernatorul regiunii, citat de Reuters.

Nikolaev, care a fost supus tirurilor de obuze după declanşarea invaziei ruse pe 24 februarie, se află aproape de părţile ocupate de Rusia ale regiunii strategice Herson, unde Ucraina intenţionează să desfăşoare o contraofensivă.

Vitali Kim, guvenatorul regiunii Nikolaev, le-a spus localnicilor că interdicţia de circulaţie care durează de vineri, de la ora locală 23.00 (20.00 GMT), până luni, la ora locală 05.00, nu înseamnă că oraşul este sub ameninţarea unui atac iminent.

"Nu există niciun semn de încercuire. Oraşul va fi închis în weekend. Vă rog, fiţi înţelegători! Lucrăm şi la identificarea colaboratorilor. Vor avea loc verificări în cartiere", a postat Kim pe Telegram.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
62249196
Kremlinul refuză să comenteze verdictul în cazul lui Brittney Griner şi anunţă că baschetbalista poate cere clemenţă

Dmitri Peskov a refuzat să comenteze vineri decizia unui tribunal rus de a condamna jucătoarea din WNBA Brittney Griner la nouă ani de închisoare pentru trafic de droguri, dar a precizat că baschetbalista poate cere clemenţă, relatează CNN.

62263760
Nu au mai avut loc convorbiri telefonice Macron-Putin pentru că Franţa nu este o ţară prietenă (Kremlin)

Preşedinţii Vladimir Putin şi Emmanuel Macron nu au mai avut nicio convorbire telefonică de două luni pentru că Franţa este o ţară „neprietenoasă” cu care discuţiile nu sunt în prezent „necesare”, a declarat vineri Kremlinul, relatează AFP.

62276660
China întrerupe cooperarea cu SUA în mai multe domenii. Suspendă dialogul militar şi discuţiile privind schimbările climatice

China întrerupe cooperarea cu SUA în mai multe domenii, inclusiv dialogul dintre comandanţii militari la nivel înalt şi discuţiile privind schimbările climatice, drept represalii pentru vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor a SUA în Taiwan.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Shutterstock oameni pe stradaa
De ce a ajuns euro la un nivel record față de leu. BNR: „Cursul de astăzi este expresia multiplelor crize prin care trecem”

Euro doboară un record după altul, iar vineri a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie față de leu. Banca Națională a afișat un curs de 5 lei și 34 de bani, după ce joi moneda europeană a trecut de acest prag pe piața interbancară.

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.