Vladimir Putin nu va participa la funeraliile lui Mihail Gorbaciov. Care este motivul

62283245
Getty

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu va participa, sâmbătă, la funeraliile ultimului lider sovietic Mihail Gorbaciov, care a murit la vârsta de 91 de ani, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

"Ştim că ceremonia principală va fi pe 3 septembrie, precum şi funeraliile, însă agenda preşedintelui nu-i va permite să fie acolo", a declarat, într-o conferinţă de presă, Dmitri Peskov, care a precizat că Vladimir Putin s-a deplasat deja la spitalul moscovit unde a murit Mihail Gorbaciov pentru "a depune flori la sicriul lui".

Miercuri, Kremlinul l-a descris pe Mihail Gorbaciov drept un om de stat care a schimbat istoria lumii, dar i-a reproşat în acelaşi timp ''romantismul'' său cu privire la posibilitatea unei apropieri de Occident.

Gorbaciov a murit, marţi noaptea, la vârsta de 91 de ani. Reformele sale au anunţat sfârşitul războiului rece, dar au şi grăbit destrămarea Uniunii Sovietice după mai puţin de şapte ani la putere. Respectat în Occident, moştenirea sa în propria patrie este mult mai complicată, mulţi ruşi acuzându-l de turbulenţele pe care le-au declanşat reformele sale şi considerând că scăderea ulterioară a nivelului de trai a fost un preţ prea mare de plătit pentru democraţie.

Dmitri Peskov a mai declarat, joi, că decizia Uniunii Europene (UE) de a anula regimul simplificat de vize pentru turiştii ruşi este "ridicolă" şi o veste proastă pentru cetăţenii ruşi.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a dat de asemenea de înţeles că Rusia ia în calcul posibile contramăsuri şi a subliniat că aceasta "va face situaţia mai dificilă şi pentru europeni".

Miniştrii de externe din Uniunea Europeană au decis miercuri să suspende acordul care relaxa regimul de vize cu Rusia, ceea ce va face ca procesul de obţinere a vizelor de către cetăţenii ruşi să fie mai anevoios şi mai lung, în contextul invaziei ruse din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
FOTO Paige Spiranac a uitat de inhibiții și s-a pozat indecent în oglindă: ”Ești cea mai... femeie din lume”
Citește și...
62281822
Centrala nucleară Zaporojie a fost închisă parțial, din cauza luptelor care se dau în vecinătatea sa
Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, a fost închisă parțial din cauza luptelor care se dau în vecinătatea sa, iar orașul Enerhodar a rămas fără electricitate, informează Sky News.
62246603
Budapesta a anunțat că a obținut de la Gazprom o suplimentare a cantității de gaze livrate către Ungaria
În timp ce restul Europei strânge cureaua, ia măsuri pentru a reduce consumul de energie și așteaptă iarna cu înfrigurare, Budapesta a anunțat că a obținut de la Gazprom o suplimentare a cantității de gaze livrate către Ungaria.
61941380
Lavrov: Rusia face totul pentru a se asigura că centrala nucleară Zaporojie poate funcţiona în siguranţă
Serghei Lavrov a declarat joi că Rusia face totul pentru a se asigura că centrala nucleară ucraineană Zaporojie poate funcţiona în siguranţă şi că inspectorii AIEA îşi pot îndeplini atribuţiile.