Vladimir Putin i-a ordonat ministrului Apărării, Serghei Șoigu, încetarea focului pe frontul din Ucraina, timp de 2 zile

62301568
Profimedia

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut încetarea focului în regiunile ocupate în Ucraina timp de aproape două zile.  

Astfel, potrivit unui comunicat oficial publicat pe site-ul Kremlinului, Putin i-a ordonat ministrului Apărării, Serghei Șoigu, să oprească toate ostilitățile armate pe tot frontul din Ucraina începând cu 6 ianuarie, ora 12.00, până în 7 ianuarie, ora 24.00.

Decizia președintelui Rusiei vine la scurt timp după ce Patriarhul Kirill al Rusiei a făcut apel la o încetare a focului în Ucraina şi a pledat pentru un armistiţiu de Crăciunul ortodox de rit vechi.

”Ținând cont de apelul Înalt Preasfințitului Patriarh Kirill, îi dau instrucțiuni ministrului apărării al Federației Ruse să introducă de la 6 ianuarie 2023 la ora 12:00 până la 7 ianuarie 2023, ora 24:00, o încetare a focului pe întreaga linie de contact dintre partidele din Ucraina.

Având în vedere faptul că în zonele de luptă trăiesc un număr mare de cetățeni care împărtășesc Ortodoxia, facem apel la partea ucraineană să declare încetarea focului și să le ofere posibilitatea de a participa la slujbe în Ajunul Crăciunului, precum și în Ziua Nașterii Domnului Hristos.”, a transmis Putin în comunicatul Kremlinului.

Ruşii, dar şi o parte din ucraineni, sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi, la 7 ianuarie.

Ucraina s-a aflat sub conducerea spirituală a Moscovei cel puţin din secolul al XVII-lea, dar o parte a Bisericii Ortodoxe Ucrainene s-a rupt de Moscova în 2019 din cauza anexării Crimeei de către Rusia şi a sprijinului acordat separatiştilor din Donbas.

În luna mai, într-o mişcare surprinzătoare, Biserica Ortodoxă Ucraineană care ţine de Patriarhia Moscovei a rupt legăturile cu Biserica Rusă din cauza sprijinului acesteia din urmă, în special al Patriarhului Kirill, pentru ceea ce Moscova numeşte „operaţiunea sa militară specială” în Ucraina.

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62307931
Ministerul Apărării: Belarus și Rusia pregătesc exerciții comune ale forțelor aeriene
Cele două țări continuă să construiască o grupare militară comună în Belarus, potrivit Ministerului Apărării din Belarus, scrie Sky News.
62314942
„Numele președintelui începe cu P, se termină cu N, dar nu este Putin”. Clipul care a stârnit un val de reacții în Rusia
Comentatorii ruşi încep să glumească pe seama faptului că liderul grupului paramilitar Wagner este adevăratul lider al ţării, scrie jurnalistul Yaroslav Trofimov, corespondent al The Wall Street Journal.
62314936
Ce s-a descoperit în dronele iraniene folosite de Rusia ca să bombardeze Ucraina
Piese fabricate de 13 companii din SUA au fost găsite în rămăşiţele uneia dintre dronele iraniene pe care Rusia le-a folosit pentru a bombarda ţinte în Ucraina, relatează miercuri EFE, citând CNN.