Vladimir Putin, gata pentru discuții cu Ucraina, dar în propriile condiții: „Dacă vor să negocieze, n-au decât!”

×
Publicitate

Armata ucraineană vrea să mobilizeze alți 500.000 de oameni, le-a spus Volodimir Zelenski jurnaliștilor adunați la Kiev. 

Președintele ucrainean a trecut în revistă ultimul an de război cu Rusia, în condițiile în care contraofensiva ucraineană stagnează de câteva luni bune.

Liderul de la Kiev s-a abţinut de la orice previziune cu privire la durata luptelor. Dar a ținut să precizeze că negocierile de pace cu Rusia nu sunt fezabile în prezent. În schimb, Vladimir Putin spune că este gata pentru discuții, dar în propriile condiții.

Într-o conferință de presă de două ore, președintele Zelenski a făcut bilanțul unui an dificil. A abordat numeroase subiecte, de la luptele de pe front, până la sprijinul Statelor Unite și chiar războiul dintre Israel și Hamas, despre care a spus că nu are un impact pozitiv asupra Ucrainei.

SUA au oprit robinetul cu bani pentru Ucraina

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Unele țări au început să pună în balanță pe cine ar trebui să sprijine mai întâi: Israelul sau Ucraina”.

Liderul de la Kiev l-a adus în discuție și pe Donald Trump, despre care a spus că ar putea avea un impact foarte puternic asupra războiului din Ucraina, dacă va reveni la Casa Albă.

Dar, a făcut și anunțuri care dau speranțe: acela că Ucraina vrea să producă un milion de drone anul viitor și că urmează să primească mai multe sisteme de apărare Patriot.

În plus, principalii comandanți militari ucraineni i-au propus mobilizarea a 450.000-500.000 de noi persoane, fără a fi luată o decizie finală.

În pofida stagnării contraofensivei ucrainene, Zelenski a vrut să salute succesele armatei sale.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Rusia nu a obținut nicio victorie. Unde sunt cele trei zile? (Rusia se aștepta să ocupe capitala ucraineană în trei zile - n.r.). Au trecut doi ani. Luptătorii noștri s-au descurcat bine, cetățenii s-au descurcat bine. Le sunt încă o dată recunoscător pentru asta. În ceea ce privește asistența financiară, lucrăm foarte mult la acest lucru și sunt sigur că Statele Unite nu ne vor trăda”.

Comentariile sale vin în condițiile în care Congresul american nu a validat încă noul ajutor financiar propus pentru Ucraina, de 61 de miliarde de dolari, iar premierul ungar, Viktor Orban, s-a opus prin veto adoptării pachetului de ajutor al Uniunii Europene.

Putin: „Noi nu vom renunța la teritoriul nostru”

Cât despre eventualele negocieri de pace cu Rusia, președintele Zelenski le exclude momentan. În schimb, rivalul său, Vladimir Putin, vede altfel lucrurile.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Noi nu vom renunța la teritoriul nostru. Asta ar trebui să înțeleagă toți cei din Ucraina, din Europa și din SUA, toți cei care sunt agresivi față de Rusia. Dacă vor să negocieze, n-au decât! Noi vom negocia ținând cont de interesele noastre naționale”.

Președintele Cehiei, generalul în retragere Petr Pavel, spune că Vladimir Putin așteaptă rezultatul alegerilor prezidențiale din Statele Unite, sperând să negocieze încheierea războiului din Ucraina cu Donald Trump, fără aportul vreunei țări europene.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
Citește și...
62410897
Statul american în care Donald Trump este interzis la alegerile prezidențiale. Curtea Supremă a decis

Donald Trump are o primă piedică în cursa pentru Casa Albă. Curtea Supremă din Colorado a decis că magnatul nu poate candida în acest stat la alegerile prezidențiale de anul viitor, așa că a fost șters de pe buletinele de vot.  

62411830
Țara în care liderul Hamas a plecat de urgență pentru a negocia pacea cu Israel. Cerințele grupării teroriste

Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, urmează să călătorească, miercuri, în Egipt pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza şi un schimb de prizonieri palestinieni cu Israelul, a declarat, marţi, o sursă din cadrul mişcării islamiste.

62411828
Cinci copii au murit într-un incendiu, în timp ce tatăl făcea cumpărături de Crăciun

Cinci copii au murit într-un incendiu, în Arizona, în timp ce tatăl făcea cumpărături de Crăciun. Patru dintre copii erau fraţi, iar al cincilea era rudă cu ei.

Recomandări
Nicusor dan adm prezidentiala 25 mai
Nicuşor Dan: Alegerile anticipate înseamnă 5 luni în care noi nu putem face rectificare. Nu ne jucăm de-a soarta acestei ţări

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat că nu poate fi de acord cu alegerile anticipate, deoarece ţara ar rămâne blocată cel puţin cinci luni de zile, în care nu se va putea face o rectificare de buget. 

Gettyimages 2297373318
Bărbatul care a înjunghiat pilotul Flydubai este din Oman și este extrem de religios. Mărturii ale pasagerilor

Anchetatorii israelieni caută frenetic explicații pentru incidentul terifiant de la bordul zborului Flydubai către Tel Aviv. 

62606347
ANAF va verifica firmele care au cumpărat bunuri de lux. Inspectorii vor analiza dacă au legătură cu activitatea firmei

ANAF va desfășura, în perioada următoare, verificări punctuale asupra societăților care au achiziționat bunuri de lux și au dezvoltat amenajări de agrement, pentru a vedea dacă aceste achiziții au legătură cu activitatea companiei, a anunțat instituția.