Viktor Orban: „Cine susţine migraţia susţine terorismul. Nu vrem să dăm bani pentru migranţi”

62381733
AFP

La sosirea la summitul Consiliului European de la Bruxelles, premierul ungar Viktor Orbán a declarat joi că respinge actualele planuri bugetare ale UE.

 

Între timp, Ursula von der Leyen, a spus că va propune o revizuire a bugetului pentru ca UE să poată finanţa cele trei mari provocări cu care se confruntă: războaiele din Ucraina şi Israel şi creşterea migraţiei, relatează The Guardian.

Comisia Europeană vrea să ia mai mulţi bani de la statele membre pentru a-i cheltui pe politica de migraţie şi pe Ucraina, a arătat premierul Viktor Orban.

"Nu vrem să dăm bani pentru migranţi", a spus el, criticând totodată forma actuală a propunerilor de ajutor pentru Ucraina. Orbán a adăugat că speră "cu adevărat" că liderii vor vedea o legătură între atacurile teroriste şi migraţie.

"Cine susţine migraţia susţine şi terorismul", a afirmat el.

Liderul populist al Ungariei testează de mult timp răbdarea liderilor UE, întârziind aderarea Suediei la NATO, blocând sprijinul pentru Ucraina şi protestând faţă de noile reglementări privind migraţia, menţionează The Guardian. Dar decizia sa de a se întâlni şi de a da mâna cu Vladimir Putin ar putea fi picătura care a umplut paharul, comentează cotidianul britanic.

Înaintea summitului, premierul estonian Kaja Kallas a declarat reporterilor la Bruxelles: "Devine o problemă pe care trebuie să o abordăm.

Am avut opinii diferite până acum, dar am reuşit să ne păstrăm unitatea, dar devine din ce în ce mai dificil în ceea ce priveşte Ungaria", a spus ea. "Suntem Uniunea Europeană, avem reguli, aşa luăm decizii. Nu avem cu adevărat un instrument puternic pentru a aborda (ceea ce face Ungaria)", a adăugat oficialul eston.

Ea s-a declarat surprinsă de faptul că Ungaria continuă să aibă opinii contrare celor ale majorităţii statelor membre. "Ungaria are nevoie de UE", a punctat ea.

Tocmai de aceea, premierul Estoniei nu crede că Ungaria va bloca mult timp aderarea Suediei la NATO. "Cred că atunci când Turcia va merge (în această direcţie), probabil că vom găsi calea şi cu Ungaria", a spus Kaja Kallas.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
62397009
O româncă va candida pentru primăria orașului Las Vegas. Cine este Irina Hansen și cu ce se ocupă | FOTO
O româncă în vârstă de 45 de ani, stabilită în Statele Unite, și-a anunțat candidatura pentru funcția de primar al metropolei americane Las Vegas, la alegerile din 2024, relatează publicația KTVN Las Vegas.
62395947
Oficial din Palestina: Israelul poartă un „război de răzbunare” împotriva Gazei
Israelul poartă un „război de răzbunare" împotriva Gazei vizând distrugerea ei totală, a declarat joi ministrul palestinian de externe Riyad al-Maliki.  
62397008
Locuitorii din Tel Aviv stau la cozi pentru a cumpăra fructe și legume de la fermele din sudul Israelului
La Azrieli Mall din centrul Tel Avivului, cumpărătorii fac coadă pentru a cumpăra fructe și legume cultivate de fermierii din sudul Israelului.