Viktor Orban, reacție furibundă: Marşul Pride desfăşurat sâmbătă la Budapesta este o "ruşine"

62508914

Premierul ungar Viktor Orban a calificat luni drept o "ruşine" Marşul Pride, la care au participat zeci de mii de persoane sâmbătă pe străzile Budapestei, în pofida unei interdicţii impuse de poliţie, relatează AFP.

"Sunt unul dintre cei care nu consideră ceea ce s-a întâmplat un motiv de mândrie (...) Spun că este o ruşine", a declarat Orban în prima sa reacţie publică, conform unor extrase publicate pe Facebook dintr-un interviu televizat care va fi difuzat luni seara.

Condusă de primarul Budapestei, ecologistul Gergely Karácsony, o mulţime imensă a mărşăluit sâmbătă într-o atmosferă festivă, sfidând interzicerea drepturilor LGBT+, fără precedent în UE.

Organizatorii au estimat numărul participanţilor la aproape 200.000, o mobilizare fără precedent de la crearea Marşului Budapest Pride în anii 1990.

Marşul a fost interzis de poliţia ungară, care a invocat o lege adoptată recent, promovată de partidul Fidesz al lui Orban, ce prevede că evenimentele publice pot fi interzise dacă pun în pericol dezvoltarea 'adecvată' a minorilor.

Ulterior, guvernul a acuzat opoziţia că, "la ordinul Bruxellesului", "a acţionat către încălcarea unor legi care nu-i plac, a batjocorit suveranitatea Ungariei şi, cu sprijin străin, a încercat să ne impună cultura woke".

Înainte de marş au fost instalate camere de supraveghere, iar recunoaşterea facială ar putea permite autorităţilor să aplice amenzi de până la 500 de euro, în timp ce organizarea sau îndemnul la participare la marş se pedepseşte cu până la un an de închisoare.

Poliţia din Budapesta, căreia primăria i-a mulţumit pentru monitorizarea marşului, "investighează în prezent evenimentele", potrivit unui comunicat transmis AFP.

Vineri, Viktor Orban a exclus orice intervenţie a forţelor de ordine, ameninţând în acelaşi timp homosexualii, lesbienele, persoanele transgender şi orice alţi participanţi cu consecinţe legale după eveniment.

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62556469
Incendii violente în provincia Izmir, agravate de caniculă și vânt. Europa se confruntă cu un val de temperaturi-record

Europa asudă după ce au fost emise alerte de caniculă pentru Spania, Portugalia, Italia, Franța, Germania, Regatul Unit, și țările din Balcani.

62524947
The Guardian: Rusia plăteşte adolescenţi ucraineni pentru a deveni, fără să ştie, kamikaze într-un război din umbră

O campania de sabotaj a Rusiei în Ucraina a început în primăvara anului trecut, a declarat pentru The Guardian purtătorul de cuvânt al serviciului ucrainean de securitate, SBU, Artem Dehtiarenko.

62556050
Cel puţin 58 de morți în Gaza, după ce Israelul a intensificat bombardamentele înaintea discuţiilor de la Casa Albă

Atacurile israeliene au ucis cel puţin 58 de persoane în Gaza, luni, în timp ce locuitorii din nordul enclavei spun că a fost unul dintre cele mai intense bombardamente din ultimele săptămâni, relatează Reuters.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.