Viktor Orban se plânge că a rămas singur în lupta sa după tentativa de asasinat asupra lui Robert Fico

62422212
AFP

Premierul ungar de dreapta Viktor Orban s-a prezentat joi drept "singurul rămas să lupte pentru pace" în UE după tentativa de asasinat asupra aliatului său, premierul social-democrat slovac Robert Fico, relatează agenţiile AFP şi MTI.  

Grav rănit de gloanţe într-o tentativă de asasinat motivată politic, Robert Fico va lipsi într-un "moment decisiv", a deplâns Orban, care speră că alegerile europarlamentare din 6-9 iunie să aducă în Parlamentul European un echilibru de forţe care să oprească "febra războinică" a Bruxellesului în conflictul declanşat prin invazia rusă în Ucraina.

Vorbind joi la o reuniune electorală în oraşul ungar Kecskemet, Orban a afirmat că, "odată cu schimbarea de guvern după ultimele alegeri, Slovacia a pornit pe drumul de a deveni o ţară pro-pace", lucru care a fost "de mare ajutor Ungariei, însă procesul a fost întrerupt de tentativa unui activist de stânga de a-l asasina pe premierul slovac".

"Robert Fico este indisponibil în lunile cele mai cruciale (...) Avem încredere că se va recupera, dar acum noi trebuie să luptăm singuri pentru pace", a mai spus premierul ungar.

Viktor Orban, politician de dreapta, şi Robert Fico, care este de stânga, împărtăşesc aceeaşi orientare conservatoare neagreată la Bruxelles, deşi în cele puţin mai mult de şase luni de când este în funcţie premierul slovac nu ajunsese încă la un conflict deschis cu instituţiile europene, cum este cazul omologului său ungar în urma politicii sale ostile migraţiei ilegale şi comunităţii LGBT.

Dar unele măsuri decise de Fico recent, precum desfiinţarea procuraturii anticorupţie şi a televiziunii publice, pe care le-a acuzat de partizanat politic împotriva lui şi în favoarea opoziţiei liberale, au fost deja sever criticate de Bruxelles.

Robert Fico, la fel ca Viktor Orban, cere negocieri de pace între Rusia şi Ucraina şi se pronunţă împotriva furnizării de ajutor militar Kievului, ajutor pe care l-a sistat de îndată ce a preluat conducerea guvernului în octombrie 2023, după ce Slovacia oferise până atunci Ucrainei mari cantităţi de arme şi muniţii.

Premierul slovac este în continuare în stare critică după tentativa de asasinat comisă miercuri de un bărbat în vârstă de 71 de ani, un scriitor pe care presa locală l-a identificat drept Juraj Cintula şi care în trecut a avut legături cu grupări radicale. Arestat la locul atacului armat, acesta a mărturisit că a acţionat cu o motivaţie politică.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62449914
Arma secretă a lui Putin care îi sperie pe americani. Serviciile secrete cred că poate amenința securitatea SUA

Cu 19 zile înainte de invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022, președintele Vladimir Putin a aprobat lansarea în spațiu a unui nou satelit experimental, numit Cosmos-2553.

62394265
Decuplarea completă de China poate fi imposibilă. Sondaj făcut în mai multe țări europene

China rămâne un „furnizor critic” pentru lume, iar eforturile pentru o decuplare completă rămân „dificile, dacă nu imposibile”, se arată într-un raport comercial al Allianz Trade, citat de CNBC.

62235316
Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Mai multe persoane au fost reţinute

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului, relatează Reuters.

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.