Viktor Orban compară reforma sistemului de azil cu deportările. ”Îi prind, îi transportă în vagoane și îi descarcă la noi?”

62357859

Premierul ungar Viktor Orban a criticat vineri proiectul reformei sistemului european de azil, întrebându-se dacă solicitanţii de azil prezenţi în Germania vor fi ''constrânşi să urce în vagoane'' cu destinaţia Ungaria, transmite AFP.

 

Opoziţia ungară a denunţat ''paralela ruşinoasă cu Holocaustul'' făcută de Orban.

Referitor la recentul acord ce prevede o solidaritate obligatorie între statele membre ale Uniunii Europene în preluarea de refugiaţi, liderul naţionalist ungar a denunţat la radio ''regulile care dau Bruxelles-ului dreptul de a spune cum sunt repartizaţi migranţii''.

''Îi vor prinde pe migranţi în Germania, care nu îi vrea, îi vor strânge, îi vor transporta în vagoane şi îi vor descărca la noi?'', a spus şeful executivului ungar. ''Orice ţară care nu permite intrarea migranţilor va fi constrânsă să o facă'', a denunţat el.

Săptămâna trecută, Viktor Orban a calificat deja drept ''inacceptabil'' acordul, el acuzând Bruxelles-ul de ''abuz de putere''.

Ce prevede reforma sistemului european de azil

Proiectul reformei sistemului european de azil prevede un sistem de solidaritate între ţările membre ale UE în preluarea refugiaţilor. Statele membre vor trebui să primească un anumit număr dintre solicitanţii de azil sosiţi într-o ţară a UE supusă unei presiuni din partea migraţiei sau să vină cu o contribuţie financiară.

Compensaţia financiară prevăzută este de circa 20.000 de euro pentru fiecare solicitant de azil nerelocat.

Polonia şi Ungaria au votat împotriva acestor propuneri, în timp ce Bulgaria, Malta, Lituania şi Slovacia s-au abţinut de la vot.

Acordul deschide calea către negocierile cu Parlamentul European, în vederea adoptării finale a reformei înaintea alegerilor europene din 6-9 iunie 2024.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Reuniune emoționantă după naufragiul din Grecia. Doi frați plâng și se îmbrățișează printre porți. VIDEO

Un tânăr de 18 ani, pe nume Mohammad, care s-a numărat printre supraviețuitorii bărcii răsturnate în Grecia, s-a reunit cu fratele său, iar momentul a fost unul extrem de emoționant.

Unitatea clandestină ucraineană care seamănă teroarea pe front: Ucide ofițerii ruși și demoralizează trupele invadatoare

Membrii unei unități terestre care se subordonează mai multor structuri de informații ucrainene acționează pe liniile frontului și dincolo de acestea cu metode ale grupărilor de partizani. Obiectivul lor e să lichideze ofițerii ruși.

Președintele Cehiei sugerează că rușii din țările occidentale ar trebui plasați în lagăre. Câți trăiesc în Occident

Oficialii președinției cehe au încercat vineri să ”îndulcească” tonul declarațiilor făcute joi de șeful statului, care a sugerat că cetățenii ruși care trăiesc în Occident ar trebui plasați în lagăre de internare, precum japonezii din SUA, în anii 1940.

 

Recomandări
Sute de voluntari au amenajat o masă gigant în inima Bucureștiului. Scopul nobil pentru care se doboară un record mondial

Pregătirile pentru evenimentul care i-ar putea aduce Capitalei României un nou record mondial au ținut până târziu în noapte.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.