Viitorul șef al Departamentului de Stat este „o mână de fier într-o mănuşă de catifea"

×
Publicitate

Fostul secretar de stat Rex Tillerson a anunțat că rămâne la Casa Albă până la sfârșitul lunii, pentru a asigura o „tranziție lină și ordonată". Li s-a adresat jurnaliștilor la câteva ore după ce Trump l-a concediat, printr-un mesaj public, postat pe Twit

Tillerson nu a făcut niciun comentariu în privinţa modului în care a fost înlăturat. Tot pe Twitter, preşedintele Trump a anunţat că înlocuitorul lui Tillerson este actualul director al CIA, Mike Pompeo. Succesorul acestuia în fruntea agenției de spionaj este Gina Haspel, prima femeie care va ocupa această prestigioasă poziție.

Tillerson: „Cel mai important este să asigurăm o tranziție lină și ordonată, într-un moment în care țara se confruntă cu semnificative provocări politice și de securitate națională."

Fostul secretar de stat, în vârstă de 65 de ani, a spus că a primit un apel telefonic de la președinte cam la trei oare după ce Trump anunțase pe Twitter că îl concediază. Tillerson nu știa nimic. De altfel, mesajul de pe Twitter l-a văzut printat pe hârtie, adus de foștii lui colaboratori.

Trump: „M-am descurcat bine cu Rex, dar mentalitatea, modul nostru de gândire diferă."

În cazul Coreei de Nord, de pildă, Trump a recunoscut că a luat singur decizia de a se întâlni cu Kim Jong Un, fără să îl consulte pe șeful diplomației. În plus, și în privința Iranului sau a Rusiei a fost vădită lipsa de coordonare dintre preşedinte și secretarul său de stat.

Fostul director general al companiei Exxon Mobil, cândva lăudat de Trump că e „un jucător de clasă mondială", abia revenise în SUA la ora patru dimineaţa, chemat mai repede dintr-un voiaj în Africa. Potrivit CNN, şeful personalului de la Casa albă, John Kelly, i-ar fi transmis, vinerea trecută, lui Tillerson că preşedintele îi caută un înlocuitor. Dar nu i-a spus şi când ar putea fi demis.

Totuşi, comentează analiștii, un alt fel de mesaj a ținut, din nou, să transmită Donald Trump. Și anume că, pentru el, devotamentul și loialitatea, dacă se poate totală, sunt cele mai importante când vine vorba despre persoanele pe care le numeşte în principalele funcții.

Tillerson va fi înlocuit de actualul director al CIA, Mike Pompeo, descris drept „o mână de fier într-o mănuşă de catifea". A avut grijă să nu îl critice şi să nu îl contrazică pe Trump. Ba mai mult, ţinând cont de aversiunea preşedintelui fața de citit, Pompeo îi aducea rapoartele agenţiilor secrete americane sub formă de grafice.

Cristian Diaconescu, analist poltica externă: „Vom vedem modul în care administrația americană va continua, cel puțin în legătură cu Europa sau vor apărea modificări majore. E vorba de acordul cu Iranul, acordul de la Paris, dar şi în discuţiile nord-coreene. Departamentul de Stat consideră ca o asemenea întâlnire trebuie pregatitită din timp, cu paşi prudenţi."

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
61946627
Mii de embrioni compromiși, într-un incident straniu la două clinici pentru fertilitate

Printr-o stranie coincidență, două clinici pentru fertilitate din Statele Unite au avut, în aceeași zi, probleme tehnice cu echipamentele de congelare a embrionilor. Și, probabil, mii de embrioni au fost compromiși iremediabil.

61907053
Țara din UE peferată de români, pe care noua putere ar putea să o scoată din zona euro

Liderul extremei drepte italiene şi-a reiterat intenţia de a renegocia tratatele europene şi regulile UE.

61937812
Donald Trump vrea ca SUA să aibă o ”armată spațială”

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că şi-ar dori să creeze o 'armată spaţială' alături de trupele terestre, marină (US Navy) şi forţele aeriene (US Air Force), dar punând imediat la îndoială seriozitatea propunerii sale, relatează AFP.

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.