Vietnam, devastat de taifunul Yagi care a ucis 13 persoane în Filipine. Vântul a depăşit la rafale 230 de km/h | VIDEO

62478724

Super-taifunul Yagi a atins coasta de nord a Vietnamului sâmbătă după-amiază, continuându-şi traiectoria devastatoare după ce a ucis două persoane şi a provocat pagube importante în sudul Chinei, iar la începutul săptămânii a făcut 13 morţi în Filipine.  

Yagi a lovit sâmbătă provinciile Quang Ninh şi Haiphong din nordul Vietnamului, dezrădăcinând mii de copaci şi scoţând ambarcaţiuni în larg, a relatat VNExpress.

În Haiphong, acoperişurile metalice şi panourile publicitare au zburat prin oraş din cauza vântului puternic şi a ploii abundente provocate de taifun.

„Nu am mai văzut un taifun de o asemenea magnitudine de ani de zile”, a declarat pentru AFP Tran Thi Hoa, în vârstă de 48 de ani, locuitoare din Haiphong. „A fost înspăimântător. Am rămas în casă după ce mi-am închis toate ferestrele. Dar sunetul vântului şi al ploii a fost incredibil. Am putut auzi chiar sunetul acoperişurilor metalice care se rupeau şi cădeau în stradă”, a spus ea.

Este de aşteptat ca taifunul să treacă şi prin Golful Halong, un sit din patrimoniul mondial UNESCO.

Înainte de furtună, prim-ministrul vietnamez Pham Minh Chinh a cerut autorităţilor locale să evacueze locuitorii din zonele periculoase. De asemenea, el a cerut altor locuitori să nu îşi părăsească locuinţele.

Aproximativ 20.000 de persoane au fost evacuate şi transportate în zone mai sigure şi mai înalte din nordul Haiphong, Thai Binh şi Hanoi, au declarat autorităţile locale. Acestea au fost cazate în şcoli, grădiniţe şi alte clădiri publice.

Patru aeroporturi din nordul ţării, inclusiv aeroportul internaţional Noi Bai din capitală, au fost închise, iar transportul maritim a fost interzis începând de vineri.

Rafale de peste 230 km/h

În sudul Chinei, taifunul Yagi a ucis cu o zi înainte cel puţin două persoane şi a rănit 92 pe insula turistică Hainan, cunoscută pentru plajele sale şi hotelurile de lux, potrivit unui prim bilanţ anunţat sâmbătă de agenţia oficială Xinhua.

Taifunul a adus ploi abundente şi rafale de vânt de peste 230 km/h, dezrădăcinând numeroşi copaci. Aproximativ 460.000 de persoane de pe insulă au fost evacuate în siguranţă, potrivit televiziunii de stat CCTV. Imaginile televizate au arătat ploi extrem de puternice şi nenumăraţi copaci dezrădăcinaţi, dintre care unii au căzut pe maşini.

În provincia învecinată Guangdong (sudul Chinei), autorităţile au declarat vineri că au evacuat, de asemenea, peste 574.000 de locuitori în zone sigure. Aeroportul din Haikou, capitala provinciei Hainan din nordul insulei, va fi închis temporar până duminică la prânz, potrivit agenţiei China News.

Imaginile difuzate de mass-media chineze din Hainan şi Guangdong au arătat pagube importante. CCTV a difuzat imagini ale unui hotel din Hainan cu un hol devastat, calculatoare distruse şi grămezi de structuri metalice pe podea, ferestrele fiind smulse de forţa vântului. În oraşul Leizhou, din Guangdong, muncitori rutieri purtând căşti de protecţie ridicau sâmbătă numeroşi copaci căzuţi pe şosea, potrivit imaginilor difuzate de canal.

13 morți în Filipine

Yagi a ucis cel puţin 13 persoane în Filipine în această săptămână, când era încă clasificat drept furtună tropicală. Acesta a provocat inundaţii şi alunecări de teren pe insula principală Luzon înainte de a se transforma într-un super-taifun în ultimele zile.

Joi seară, taifunul a trecut la mai puţin de 400 de kilometri de Hong Kong, aducând precipitaţii abundente. Bursa din Hong Kong a fost suspendată vineri, iar şcolile au fost închise, însă pagubele au fost limitate.

Sudul Chinei este frecvent lovit vara şi toamna de taifunuri care se formează în oceanele calde de la est de Filipine şi Thailanda. Potrivit unui studiu publicat în iulie, taifunurile din regiune se formează mai aproape de coastă decât înainte, se intensifică mai rapid şi rămân mai mult timp deasupra uscatului, ca urmare a schimbărilor climatice.

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
Analiză: Doborârea rachetelor în timp ce lași lansatoarele intacte e ca și cum ai lovi țânțarii fără să închizi geamul

Cel mai mare risc cu care se confruntă Ucraina și Occidentul astăzi nu este războiul nuclear mult trâmbiţat.

Pelerinaj suspect în Rusia. Invitați la Moscova, preoți ai Mitropoliei Moldovei „au confundat locurile sfinte cu berăriile”

Tensiunile dintre Mitropolia Moldovei, care este subordinată Patriarhiei Moscovei, şi autorităţile de la Chişinău s-au intensificat.

Lovitură de amploare a forțelor ucrainene pe teritoriul Rusiei. Civilii au fost evacuați de urgență | VIDEO

Un incendiu de proporţii, care a provocat o detonare a unor obiecte explozive, s-a declanşat, sâmbătă, după un atac ucrainean cu dronă în regiunea rusă Voronej. Autoritățile locale au ordonat evacuare a locuitorilor.

Recomandări
Omar Hayssam, condamnat pentru terorism în 2015, eliberat condiţionat. El nu are „drept de ședere pe teritoriul României”

Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare după contopirea pedepselor în trei dosare, inclusiv cel al răpirii a trei jurnalişti în Irak, a fost eliberat condiţionat de magistraţii Tribunalului Ilfov, decizia instanţei fiind definitivă.

Sorin Grindeanu, semnal pentru ieșirea din criza politică: „În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, în acest moment, social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, pentru susținerea unui nou premier, care să conducă un Guvern cu puteri depline.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!