VIDEO. O fată de 14 ani a intrat într-un restaurant, şi-a lăsat bebeluşul în braţele unei cliente, apoi a fugit

62191536

Imagini șocante au fost surprinse în Statele Unite. O adolescentă de 14 ani a intrat într-un restaurant, și-a lăsat fiica nou-născută în brațele unei cliente, apoi s-a făcut nevăzută, informează Daily Mail.

Evenimentul a avut loc miercuri, în jurul orei 16:00, în restaurantul El Patron din Jersey City. În momentul în care a fost abandonată de mama ei, micuța avea cordonul ombilical atașat.

Camerele de supraveghere instalate în localul respectiv au surprins momentul în care adolescenta le-a spus angajaților că a găsit fetița, apoi i-a lăsat-o lui Alease Scott, care mânca alături de iubitul ei.

„Părea disperată”, a declarat Frankie Aguilar, care se afla la lucru în acel moment.

Din fericire, Alease Scott și-a dat seama că fetiţa nou-născută avea probleme cu respirația și i-a acordat micuței primul ajutor.

„Mi-am concentrat atenția asupra copilului”, a afirmat femeia.

„După ce i-a fost pusă masca de oxigen, am auzit cel mai frumos plânset şi bebeluşul a început să se mişte. A deschis ușor ochii și apoi i-a închis, dar cel mai dulce lucru a fost atunci când i s-a făcut foame și a încercat să sugă masca de oxigen. Atunci am știut că este bine", a mai spus aceasta.

Micuța a fost transportată la spital cu o ambulanță.

Ulterior, polițiștii americani au găsit-o pe mama fetiței. Oamenii legii au anunțat că adolescenta și copilul ei sunt bine şi primesc îngrijirile necesare.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62117469
21 de morți în China, în urma unei furtuni violente izbucnite în timpul unui maraton montan. VIDEO
21 de persoane în cursul unei alergări pe o distanţă de 100 de kilometri pe un munte lovit de vânturi puternice, grindină şi ploi violente în nord-vestul Chinei, conform AFP.
62191514
Regina Elisabeta a II-a a vizitat cel mai nou portavion al Marinei Regale
Regina Elisabeta a II-a este foarte activă, în ciuda celor 95 de ani și a pierderii dureroase suferite recent: trecerea în neființă a prințului Philip.
62191494
Un parc suspendat a fost construit pe locul în care au debarcat supraviețuitorii de pe Titanic
După luni de zile de restricții, locuitorii din New York se pot bucura de o zonă de relaxare ieșită din comun.