VIDEO. Cel puţin 12 persoane au murit în India, după o busculadă care a avut loc într-un sanctuar hindus

62233560
Getty

Cel puţin 12 persoane au murit şi alte 13 au fost rănite, sâmbătă, într-un lăcaş de cult din Kashmirul indian, a anunțat un reprezentant al autorităţilor, citat de AFP.

"Bilanţul s-ar putea înrăutăţi, deoarece drumul care duce la sanctuarul situat în vârful unui deal era aglomerat de credincioşi care încercau să ajungă acolo cu ocazia rugăciunilor tradiţionale de Anul Nou", a precizat acesta. 

Mata Vaishno Devi este unul dintre cele mai aglomerate lăcaşuri de cult din India şi în fiecare zi zeci de mii de persoane merg acolo să se roage.

Un alt responsabil însărcinat cu gestionarea dezastrelor a confirmat numărul de morţi, adăugând că busculada s-a produs în jurul orelor 02:45 (vineri, 21:15 GMT).

"Guvernul a cerut o anchetă în legătură cu busculada de la altarul Shri Mata Vaishno Devi", a informat el.

Premierul Narendra Modi a declarat pe Twitter că este "extrem de întristat de pierderea de vieţi omeneşti", precizând că se află în contact cu autorităţile locale.

El a mai prezentat "condoleanţe familiilor îndoliate" şi le-a urat răniţilor însănătoşire grabnică, potrivit AFP.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62233556
Când începe Concertul de Anul Nou de la Viena 2022. Unde îl poți urmări
Concertul de Anul Nou susținut de Orchestra Filarmonicii din Viena are loc sâmbătă, 1 ianuarie 2022, de la 12:15 (ora României).
62226394
Recep Erdogan le cere turcilor să-și păstreze economiile în lire, după prăbușirea monedei
Economiile turcilor ar trebui să fie păstrate în lire, în ciuda deprecierii accentuate a monedei în raport cu principalele valute, consideră președintele Turciei, Recep Erdogan. Cursul de schimb este sub control, spune președintele țării.
62233549
Franţa preia președinția rotativă a Uniunii Europene
La 1 ianuarie 2022, Franţa preia de la Slovenia preşedinţia rotativă a Uniunii Europene pentru o perioadă de şase luni, informează Agerpres.