VIDEO | Benjamin Netanyahu, după ce a vizitat trupele din Gaza: „Războiul va continua până la sfârşit”

62409448
Agerpres

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a vizitat, luni, nordul Fâşiei Gaza şi a declarat trupelor desfăşurate aici că războiul împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas va continua „până la sfârşit”.

Hamas condiţionează orice nou acord de schimb de ostatici de o încetare permanentă a focului, o opţiune pe care Israelul o respinge, deoarece este hotărât să continue războiul până la distrugerea grupării islamiste.

Netanyahu a fost informat cu privire la cantitatea de muniţie, armament şi tuneluri de către trupele brigăzii 261, potrivit unui comunicat al biroului premierului.

Vizita lui Netanyahu în interiorul enclavei, a doua de când a început războiul, coincide cu cea de-a 80-a zi de lupte şi cu primul mesaj al liderului Hamas, Yahya Sinwar, care a declarat că aceasta este o „bătălie feroce, violentă şi fără precedent” împotriva Israelului.

Potrivit celui mai recent bilanţ realizat de ministerul sănătăţii controlat de Hamas, cel puţin 20.674 de locuitori din Gaza - inclusiv peste 8.000 de copii - au fost ucişi şi peste 54.536 de răniţi în cele două luni şi jumătate de ofensivă, iar 7.500 de cadavre s-ar afla sub dărâmături.

Aproximativ o sută de palestinieni au fost ucişi în ultimele ore în lovituri israeliene masive în Gaza, potrivit Hamas.

Ofensiva, cea mai sângeroasă desfăşurată vreodată de Israel împotriva Hamas în Fâşia Gaza, a fost lansată ca represalii la atacul de pe teritoriul său din 7 octombrie, care s-a soldat cu aproximativ 1.140 de morţi, majoritatea civili, potrivit ultimelor cifre oficiale israeliene. Comandourile palestiniene au răpit, de asemenea, aproximativ 250 de persoane, dintre care 129 sunt în ostatice.

Armata şi politicienii israelieni au jurat să distrugă Hamas, care este clasificată drept organizaţie teroristă, în special de Statele Unite şi de Uniunea Europeană, scrie AFP.

Înainte de zorii zilei de luni, aviaţia israeliană a bombardat masiv Gaza, care se află sub blocadă israeliană din 2007, la doi ani după ce Israelul s-a retras unilateral, în 2005, din teritoriul pe care l-a ocupat timp de 38 de ani.

Una dintre lovituri, în apropiere de micul sat Al-Zawaida (centru), a ucis 12 persoane, iar alta a ucis cel puţin 18 persoane la Khan Yunis (sud), potrivit Ministerului Sănătăţii din Hamas.

Duminică seara, cel puţin 70 de persoane au fost ucise într-un atac asupra taberei de refugiaţi al-Maghazi, potrivit aceleiaşi surse.

De partea israeliană, armata a anunţat moartea a doi soldaţi, ridicând la 156 numărul total al pierderilor sale de la începutul ofensivei terestre în Gaza, la 27 octombrie, la 20 de zile după începerea bombardamentelor aeriene.

„Plătim un preţ foarte mare pentru război, dar nu avem altă opţiune decât să continuăm să luptăm”, a insistat duminică Benjamin Netanyahu.

În pofida apelurilor tot mai numeroase pentru încetarea focului, a unui bilanţ umanitar greu de plătit şi a unei crize umanitare descrise ca fiind catastrofale de ONU şi ONG-uri, premierul israelian rămâne inflexibil.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62395912
Soții și mame ale militarilor ruși îl critică pe Putin. „Meschin și laș. Civilii nu ar trebui să fie implicați în lupte”

Un grup de femei din Rusia se revoltă împotriva lui Vladimir Putin, într-o țară în care disidența publică este rară. Ele cer ca bărbații să le fie aduși înapoi de pe frontul din Ucraina, scrie The Guardian.

 

62383281
Atac armat într-un restaurant din Dublin în Ajunul Crăciunului. Un tânăr de 20 de ani a murit

Un bărbat de 20 de ani a murit într-un atac armat la un restaurant din Dublin, în ajunul Crăciunului.

 

62413190
Interviu ciudat cu Kevin Spacey şi Tucker Carlson. Blamează alegerile din 2024 şi rolul lui într-un film cunoscut

Kevin Spacey şi-a reluat tradiţia din Ajunul Crăciunului de a posta un videoclip bizar cu el în rolul personajului său din „House of Cards”, Frank Underwood.

 

Recomandări
Grindeanu simion inquam gc
Analist: PSD și AUR s-ar putea „cupla” peste șase luni. Până atunci, social-democrații stau cu sabia deasupra capului premierului

PSD s-ar putea “cupla” cu AUR într-o formă sau alta, după cele șase luni în care social democrații, aflați la guvernare, vor sta “cu sabia, securea sau ghilotina” deasupra capului premierului Luca Niculescu.

Dan neculaescu id293550 inquam photos malina norocea
Noii miniștri și-au preluat mandatele. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere. Primele reacții | VIDEO

Premierul Luca Niculescu a participat, miercuri, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Calin georgescu inquam photos codrin unici
Călin Georgescu, vizat de un nou dosar. Ar fi cerut unui expert să-i scaneze vila din Mogoșoaia de microfoanele procurorilor

Două percheziții au fost efectuate miercuri de procurorii DIICOT într-un dosar care ar avea legătură cu cel în care a fost arestat preventiv Călin Georgescu. Acesta ar fi cerut unor experți să-i scaneze vila de microfoane și dispozitive de supraveghere.