Vicepreședintele în exercițiu al Kenyei, William Ruto, a câștigat alegerile prezidențiale

62278932

Vicepreşedintele în exerciţiu al Kenyei, William Ruto, a fost declarat luni învingător al alegerilor prezidenţiale din 9 august.

El a obținut 7,17 milioane de voturi (50,49%), potrivit rezultatelor publicate luni de Comisia Electorală Independentă (IEBC), EFE şi AFP.

Principalul său contracandidat, fostul prim-ministru şi lider al opoziţiei Raila Odinga, a obţinut 48,85% din voturi (6,94 milioane de voturi). Pe locurile trei şi patru în scrutinul prezidenţial s-au clasat avocaţii George Wajackoyah (aproape 62.000 de voturi) şi David Mwaure (aproape 32.000).

Ruto (55 de ani) a candidat pentru prima dată la preşedinţie în calitate de lider al coaliţiei Kenya Kwanza (Kenya pe primul loc, în swahili), în timp ce Odinga (77 de ani) a candidat pentru a cincea oară în calitate de lider al coaliţiei Azimio La Umoja (Aspiraţie pentru unitate).

În campania electorală, Ruto a făcut din puterea de cumpărare calul său de bătaie, promiţând locuri de muncă în condiţiile în care trei din zece oameni trăiesc în sărăcie extremă într-o ţară care se luptă cu efectele pandemiei şi ale războiului din Ucraina şi unde inflaţia a crescut vertiginos.

Numărătoarea voturilor a fost marcată de întârzieri şi acuzaţii de fraudă din partea politicienilor şi a susţinătorilor lui Ruto şi Odinga, deşi aceştia nu au reuşit să prezinte dovezi clare şi convingătoare.

Confuzie înainte de anunțarea rezultatelor

Anunţarea rezultatelor a fost precedată de confuzie, după ce patru comisari ai IEBC (formată din şapte comisari şi preşedintele), inclusiv vicepreşedintele acesteia, Juliana Cherera, s-au disociat luni de rezultatele alegerilor pe motiv că numărarea a fost efectuată într-un mod "opac".

Imediat după anunţ susţinătorii lui Raila Odinga şi-au exprimat dezamăgirea. În unele locuri, bastioane ale acestui politician, furia s-a manifestat prin violenţe - oamenii au aruncat cu pietre şi au jefuit magazine, iar poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea.

Dacă nu va fi împiedicat de o eventuală contestare legală a rezultatelor, Ruto îşi va prelua funcţia în termen de două săptămâni şi va deveni cel de-al cincilea preşedinte al ţării de la independenţa faţă de Marea Britanie, în 1963. El îl va înlocui pe Uhuru Kenyatta, care se retrage după ce a încheiat al doilea şi ultimul mandat de cinci ani permis de Constituţie.

Orice contestaţie legală trebuie depusă la Curtea Supremă în termen de şapte zile de la anunţarea rezultatelor. Cea mai înaltă instanţă a ţării are la dispoziţie 14 zile pentru a lua o decizie, iar în cazul în care alegerile sunt anulate, trebuie să se organizeze noi alegeri în termen de 60 de zile.

Aproximativ 22,1 milioane de alegători înregistraţi - dintr-o populaţie naţională totală de aproximativ 55 de milioane - au fost chemaţi la urne pe 9 august, într-o zi în general calmă, cu o prezenţă la vot de puţin peste 65%.

Kenyenii nu au ales doar un nou preşedinte, ci şi 290 de deputaţi şi 47 de locuri rezervate femeilor în Adunarea Naţională (camera inferioară), precum şi 47 de membri în Senat (camera superioară). Alegătorii au ales, de asemenea, guvernatorii şi adunările legislative pentru cele 47 de districte ale ţării.

Împărţită în blocuri electorale bazate pe grupuri etnice, Kenya a suferit violenţe interetnice la alegerile anterioare, în special după alegerile din 2007, când peste 1.100 de persoane au fost ucise şi aproximativ 600.000 au fost strămutate din casele lor.

Articol recomandat de sport.ro
Femeia care l-a fermecat pe Ionuț Chirilă: "Cine e? Lasă-mă lângă ea"
Femeia care l-a fermecat pe Ionuț Chirilă: "Cine e? Lasă-mă lângă ea"
Citește și...
Vladimir Putin anunță că Rusia este pregătită să ofere arme aliaților săi din Africa și America de Sud

Noi tiruri de artilerie au fost înregistrate aseară la Zaporojie, iar Rusia și Ucraina continuă să se acuze reciproc pentru exploziile din perimetrul centralei nucleare.

Rapperul american A$AP Rocky, partenerul Rihannei, pus sub acuzare pentru atac cu armă

Rapperul american A$AP Rocky, partenerul Rihannei, a fost acuzat pentru rolul său într-un atac cu armă din noiembrie anul trecut, la Hollywood, au anunţat luni autorităţile din Los Angeles, California, informează AFP.

 

Seceta a pârjolit terenurile și a secat râurile și fluviile în Europa. Cele mai afectate țări

De la rezervoare și lacuri secate în Italia, Franța ori Spania, la fluvii devenite impracticabile, o secetă devastatoare afectează jumătate din continentul european.

Recomandări
Secretarul general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, urmărit penal de DNA. Anunțul oficial al procurorilor anticorupție

Secretarul general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, a fost audiată, luni, 25 august, la sediul DNA Iaşi, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. 

SURSE: PPE și Renew cer Comisiei Europene să blocheze jalonul de 770 de milioane de euro, din cauza amendamentului Fritz

Liderii PPE și Renew Europe, principalele grupuri politice pro-europene din Parlamentul European, i-au trimis o scrisoare comună președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care se arată îngrijorați de soarta statului de drept din România.

Noi condiții pe piața de creditare din România. Ce ai putea pune în plus, ca garanție, la împrumuturi - proiect BNR

Băncile ar putea avea mai multă flexibilitate atunci când acordă anumite credite, iar unele împrumuturi ar putea fi garantate cu titluri de stat.