Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei amenință că ”va da foc” Ucrainei dacă Occidentul îi va mai livra arme

62318045
Getty

Fostul preşedinte al Rusiei Dmitri Medvedev a condamnat, din nou, în termeni duri, ajutorul Occidentului acordat Ucrainei. El a ameninţat că Rusia va continua atacurile în cazul unor noi livrări de arme.  

"Toată Ucraina care rămâne sub jugul Kievului va arde", a spus el într-un interviu acordat jurnalistei Nadana Fridrikhson pentru Reuters, citat de News.ro.

El ocupă în prezent funcția de vicepreşedinte al Consiliul de Securitate și a devenit unul dintre cei mai agresivi lideri pro-război din Rusia.

Prieten apropiat al lui Putin, Medvedev susține că noile arme care vor ajunge în Ucraina nu-i vor împinge pe ruşi înapoi, ci dimpotrivă.

Fridrikhson l-a întrebat pe Medvedev dacă utilizarea de arme cu rază mai lungă de acţiune ar putea forţa Rusia să negocieze cu Kievul.

"Rezultatul va fi exact opus", a răspuns Medvedev, comentarii pe care Fridrikhson le-a postat pe canalul ei de Telegram.

"Doar moraliştii, destul de numeroşi de la Casa Albă şi din Capitală, pot gândi astfel", a asigurat el.

Pentagonul a spus, vineri, că, o nouă rachetă care ar dubla raza de atac a Ucrainei, a fost inclusă în pachetul de ajutor militar de 2,175 miliarde de dolari.

Odată cu marcarea unui an de la începutul invaziei la 24 februarie, forţele ruse au fost cu un pas în urmă în ultimele opt luni şi nu controlează pe deplin niciunul dintre cele patru provincii ucrainene pe care Moscova le-a declarat unilateral parte a Rusiei.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62318968
Portugalia va trimite tancuri Leopard 2 în Ucraina. Anunțul făcut de premierul Antonio Costa
Portugalia a devenit cea mai recentă ţară care a declarat că va trimite tancuri Leopard 2 în Ucraina, a anunţat, sâmbătă, premierul Antonio Costa.
62321603
Rusia declară alertă teroristă pentru o regiune. O fabrică a fost bombardată | VIDEO
Autorităţile din regiunea Belgorod a Rusiei de la graniţa cu Ucraina au declarat alertă teroristă pe termen nedeterminat după bombardarea unei fabrici.
62321532
Ce sunt baloanele de spionaj folosite de China și de ce ar putea fi utilizate mai des în viitor
Pentagonul a transmis, joi, că a detectat un balon de spionaj chinez deasupra Statelor Unite ale Americii. Experții spun că astfel de dispozitive sunt folosite de secole, iar utilizarea lor ar putea să crească în viitor.