Vești încurajatoare din partea OMS, despre evoluția pandemiei. Ce se întâmplă cu cazurile de reinfectare

62146612
Getty

Maria Van Kerkhove, directoarea departamentului tehnic de combatere a pandemiei de COVID-19 din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a precizat că până acum "sunt irelevante din punct de vedere statistic" cazurile de reinfectare cu COVID-19.

"Dintre cele peste 26 de milioane de contagieri contabilizate în lume au fost raportate doar câteva cazuri de reinfectare, deocamdată puţin relevante. În orice caz, continuăm să le studiem împreună cu laboratoarele din diferite ţări", a subliniat luni experta americană în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.

Van Kerkhove a precizat că până acum s-a dovedit că pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, inclusiv cei care nu prezintă simptome, au dezvoltat după una sau două săptămâni anticorpi care presupun o anumită imunizare în calea unor posibile reinfectări, deşi nu se ştie cât durează aceasta.

"Vedem rezultate încurajatoare şi că răspunsul (imunologic) durează mai multe luni, însă nu au trecut decât opt luni de la declanşarea pandemiei şi nu ştim cât va putea dura", a recunoscut ea.

În cazurile de reinfectare verificate, printre care şi cel al unei paciente din Hong Kong ce călătorise în Spania cu puţin timp înainte de a dezvolta pentru a doua oară infecţia COVID-19, experţii investighează ce tip de anticorpi s-au format în organism după contractarea virusului prima dată şi după contractarea a doua oară, a precizat experta OMS.

Întrebată despre măsurile pe care trebuie să le implementeze şcolile pentru a garanta o reîntoarcere în siguranţă a elevilor, Van Kerkhove a precizat că "fiecare şcoală trebuie să aibă un plan specific pentru a trata copiii ce prezintă boli respiratorii, febră sau COVID-19 şi pentru a urmări persoanele cu care au intrat în contact".

"Important este ca planurile să fie cât mai clare posibil şi să se comunice cât mai bine cu părinţii pentru ca aceştia să ştie ceea ce trebuie să facă şi când", a încheiat Van Kerkhove.

Şeful OMS: „Aceasta nu va fi ultima pandemie”

 

Lumea ar trebuie să se pregătească pentru următoarea pandemie, spune directorul General al OMS, în condițiile în care actuala pandemie de coronavirus este departe de a se fi încheiat.

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cerut ţărilor să investească în sănătatea publică, relatează Reuters și Agerpres.

„Aceasta nu va fi ultima pandemie”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva, arată sursele citate.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62146596
Cel mai mare şi mai scump bou din lume trăiește în Spania. Cântărește două tone și are aproape doi metri înălțime

Cel mai mare şi mai scump... bou din lume trăieşte la o fermă din Spania.

62146582
Inundații devastatoare în capitala Senegalului. Mii de oameni au rămas fără case

Inundații de amploare au măturat capitala Senegalului, după ce într-o zi a plouat cât pentru întregul an.

62146581
Spania, prima țară europeană care depășește 500.000 de cazuri de Covid-19. Părinții nu vor să-și trimită copiii la școală

Spania a depășit oficial pragul de cinci sute de mii de cazuri confirmate de Covid-19, fiind prima țară europeană care atinge acest bilanț.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.