"Vestele galbene": 5.600 de arestări şi 1.000 de condamnări de la începutul mişcării

62010353
AFP

5.600 de persoane au fost arestate şi circa 1.000 de condamnări au fost pronunţate de justiţie de la începutul mobilizării "vestelor galbene" în Franţa, pe 17 noiembrie 2018, a declarat premierul Edouard Philippe, relatează AFP.

"De la începutul evenimentelor au existat circa 5.600 de reţineri şi mai mult de o mie de condamnări", a declarat pentru postul TF1, premierul francez care a anunţat o serie de măsuri ce vizează înăsprirea sancţiunilor împotriva "huliganilor".

Astfel, şeful guvernului francez a anunţat o viitoare lege care înăspreşte sancţiunile împotriva "huliganilor" şi a manifestaţiilor nedeclarate după violenţele din timpul week-end-ului trecut, promiţând pentru sâmbătă un dispozitiv de securitate "considerabil".

"În multe oraşe din Franţa, manifestaţiile s-au produs în mod paşnic, dar nu putem accepta că unii profită de aceste demonstraţii pentru a distruge, a arde. Aceştia nu vor avea niciodată ultimul cuvânt în ţara noastră", a mai spus premierul francez.

Această nouă lege urmează să consolideze arsenalul represiv creând, pe modelul luptei împotriva huliganismului, un dispozitiv care interzice accesul la demonstraţii a huliganilor identificaţi prin crearea unui dosar special.

"Legea poate fi depusă şi discutată de Adunarea Naţională, la începutul lunii februarie", a declarat Edouard Philippe, precizând că Senatul, controlat de opoziţia de dreapta, a votat o "propunere destul de similară" în octombrie.

Textul vizează de asemenea să-i sancţioneze mai sever pe cei care organizează demonstraţii nedeclarate şi să tranforme în delict purtarea de măşti în timpul unei demonstraţii, care în prezent se pedepseşte cu o amendă.

Un dispozitiv de securitate "considerabil" va fi desfăşurat pentru următoarea zi de mobilizare a "vestelor galbene", în urma acţiunilor violente din week-end-ul trecut, a anunţat de asemenea Edouard Philippe, arătând poziţia fermă a executivului faţă de protestatarii violenţi.

Dispozitivul va reveni la nivelul său de la jumătatea lunii decembrie, adică aproape 80.000 de poliţişti şi jandarmi în întreaga Franţă, a declarat premierul, asigurând că protestatarii violenţi nu vor avea ultimul cuvânt.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
Citește și...
62013181
Atac armat într-o stațiune din Mexic. Sunt 7 morți

Șapte persoane au murit, duminică seara, într-un atac care a avut loc într-o stațiune din estul Mexicului. 

62013179
Momentul în care Putin a tras cu tunul la Sankt Petersburg. "Nu poţi să ratezi"

 Putin a tras cu unul din tunurile care străjuiesc fortăreața Petru și Pavel, pe malul râului Neva, la Sankt Petersburg, orașul lui natal.

61945559
Cum s-a schimbat viața băiatului „cu păr de gheață”, la un an după ce a impresionat o lume

Viața lui Wang Fuman, numit de presă ”băiatul cu părul de gheață” după ce a mers pe jos 5 kilometri, iarna, pentru a ajunge la ore, s-a schimbat radical după ce povestea sa a fost mediatizată și a ajuns în atenția întregii lumi.

Recomandări
Whatsapp image 2026 10 26 at 184834
SRI: Incendiul de la Carfil, cauzat de o rețea de sabotaj „coordonată din Rusia”. Doi suspecți, arestați în Germania

SRI a transmis că incendiul de la platforma Carfil din Brașov a fost provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia, care ar fi vizat și alte obiective strategice din UE. În dosar sunt cercetați doi cetățeni din Belarus și unul din Ucraina.

Sorin grindeanu protv
PSD promite că nu vor crește taxele în 2027, dar bugetul are nevoie de bani. Ce s-ar putea întâmpla cu TVA și Pilonul II

Dacă Alexandru Nazare ezită să promită că anul viitor nu vor crește taxele, o face, în schimb, Sorin Grindeanu, șeful PSD. Spune răspicat că executivul mixt PSD-tehnocrat nu va cere bani în plus de la cetățeni pentru a acoperi deficitul bugetar.

Trafic summit
Reguli noi pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va fi obligat să treacă prin controale medicale mai stricte

Șoferii cu probleme de vedere, cei care au tulburări psihice sau probleme legate de consumul de alcool și droguri vor fi evaluați mai atent înainte să primească sau să-și reînnoiască permisul.