Valul de caniculă din Europa face victime. Două persoane au murit în Franţa, iar peste 300 au avut nevoie de îngrijiri

×
Publicitate

Două persoane au murit în Franţa din cauze asociate caniculei, iar peste 300 de persoane au primit tratament de urgenţă, a spus miercuri ministrul francez al Mediului, Agnes Pannier-Runacher.

O mare parte din teritoriul Franţei s-a confruntat cu caniculă extremă marţi, 16 departamente, printre care şi Parisul, fiind vizate de cel mai înalt nivel de alertă. Temperaturile au depăşit 41 de grade Celsius în sudul şi centrul Franţei, în timp ce în capitală s-au înregistrat 38 de grade Celsius.

Potrivit presei, în unele regiuni din Franţa s-a înregistrat cele mai ridicate temperaturi raportate vreodată în luna iulie.

Alerta roşie, de nivel maxim, este instituită în prezent doar în patru zone, deşi temperaturile sunt aşteptate să ajungă până la 39 de grade Celsius. Unele şcoli au rămas închise până joi, când este aşteptată o ameliorare a condiţiilor meteo.

În ţara vecină Germania, serviciul meteorologic a prognozat cea mai mai călduroasă zi de până acum, cu temperaturi care ar putea ajunge până la 40 de grade Celsius.

Incendiu mortal la o fermă din Spania

Un incendiu masiv declanşat în timpul valului de caniculă a provocat moartea a două persoane într-o zonă agricolă din Spania.

Trupurile unui fermier şi a unuia dintre angajaţii săi au fost descoperite în timpul operaţiunilor de stingere a incendiilor în zona Torrefeta, în apropierea oraşului Coscó, din Catalonia, a anunţat guvernul regional marţi seară.

Victimele au rămas blocate în vehiculul în care se aflau din cauza flăcărilor şi au sunat la serviciul de urgenţă.

Incendiul, care s-a produs la aproximativ 90 de kilometri nord-vest de Barcelona, a distrus cel puţin 5.000 de hectare de teren, potrivit articolelor din presă.

Sute de pompieri au fost mobilizaţi la faţa locului şi circa 20.000 de rezidenţi din regiune au fost sfătuiţi să nu-şi părăsească locuinţele o perioadă. Unii dinte aceştia au fost evacuaţi ca măsură de precauţie.

Incendiul a izbucnit marţi pe un teren agricol devenit extrem de arid din cauza căldurii intense, cauzele incendiului rămânând necunoscute până la această oră. Alimentate de vânturi puternice, flăcările s-au răspândit cu o viteză de până la 30 de kilometri pe oră de-a lungul lanurilor cu cereale, a relatat publicaţia Segre.

S-a format un nor uriaş de fum şi de cenuşă, cu o înălţime de 14 kilometri, care a fost purtat de vânturile puternice până în oraşul Lleida, la o distanţă de circa 60 de kilometri.

Brigada de pompieri a anunţat pe platforma X că incendiul este sub control.

Precauţii nucleare în Elveţia

În Elveţia, unul dintre reactoarele de la centrala nucleară Beznau, situată în apropiere de graniţa cu Germania, a fost închis din cauza apelor calde ale râului, a anunţat miercuri compania care îl operează, Axpo. Ce de-al doilea reactor operează la jumătate de capacitate.

Măsurile au drept scop protejarea ecosistemului de pe râul Aare, în concordanţă cu reglementările stricte de mediu.

''Încălzirea excesivă a apelor deja calde ale râului trebuie prevenită în timpul perioadelor caniculare de vară pentru a nu pune o presiune suplimentară asupra faunei şi florei'', a precizat Axpo într-un comunicat.

Râul furnizează apele de răcire pentru centrala nucleară, care sunt apoi vărsate înapoi în râu la o temperatură puţin mai ridicată.

Cele două reactoare din Beznau au început să opereze în 1969 şi 1971, acestea fiind cele mai vechi centrale nucleare încă operaţionale din lume.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Ucraina susţine că „nu a fost notificată oficial” de SUA cu privire la suspendarea anumitor livrări de arme. „Este dureros”

Ucraina a declarat miercuri că nu a fost „notificată oficial” de SUA în legătură cu încetarea livrării anumitor arme, dar şi-a îndemnat aliatul să menţină un sprijin „constant”, relatează AFP.

Aerul condiționat din Parlamentul European a cedat. Reacțiile ironice ale grupurilor politice

Parlamentul European se confruntă cu probleme de climatizare pentru că sistemul de aer condiționat din zona care găzduiește personalul Verzilor, Renew Europe și ECR, nu funcționează corespunzător din cauza caniculei, potrivit POLITICO.

Suma investită de Polonia în trei fabrici de muniție pentru consolidarea apărării europene

Polonia face un pas major în consolidarea capacităților de apărare europene prin investirea a 2,4 miliarde de zloți (664,80 milioane de dolari) în construirea a trei fabrici de muniție. Anunțul a fost făcut miercuri de Ministerul Activelor de Stat.

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Primul Boeing 738 Max 8 din flota TAROM a ajuns în țară. Pe ce rute va zbura avionul ”Mircea Lucescu” | VIDEO

Prima aeronavă Boeing 738 Max 8 a intrat, sâmbătă, în flota TAROM. Se numeşte Mircea Lucescu şi are 189 de locuri. Avionul va zbura pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid şi Cluj.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.