Ursula Von der Leyen cere Ungariei să revină asupra interzicerii Gay Pride, prevăzut în weekend la Budapesta

62552628
AFP

Preşedinta Comsiiei Europene, Ursula von der Leyen, le cere autorităţilor ungare să revină asupra interzicerii marşului Gay Pride prevăzut sâmbătă la Budapesta, relatează AFP.

 

”(Transmit) comunităţii LGBTQ+ din Ungaria şi de oriunde altundeva că voi fi întotdeauna aliata voastră”, a scris ea miercuri seara într-un mesaj postat pe X.

Parlamentul ungar a interzis în martie Gay Pride, evocând interzicerea promovării ”homosexualităţii şi schimbării de sex” în rândul minorilor.

La Budapesta, un conflict are loc între poliţie, care a interzis manifestaţia, şi primarul Budapestei Gergely Karacsony, un opozant al premierului Viktor Orban, care a decis să menţină adunarea.

Ungaria i-a avertizat pe ambasadorii altor state membre ale Uniunii Europene (UE), într-o scrisoare semnată de ministrul Justiţiei Bence Tuzson, să nu participe nici ei şi nici colaboratorii lor la Gay Pride.

”Situaţia juridică este clară, (Gay) Pride este o adunare interzisă”, a scris el, potrivit unui exemplar pe care AFP scrie că l-a văzut miercuri.

”O pierdere de bani şi de timp”

În pofida intezicerii, numeroşi eurodeputaţi au anunţat că intenţionează să se ducă la Budapesta şi să ia parte, sâmbătă, la defilare.

Paradoxul este că organizatorii vor să bată recorduri de mobilizare, în pofida ameninţărilor lui Viktor Orban şi Guvernului său.

Premierul naţionalist ungar i-a ”sfătuit” pe organizatori ”să nu se obosească să pregătească defilarea anul acesta”.

”Este o pierdere de bani şi de timp”, a avertizat el, înainte să obţină adoptarea unor schimbări legislative în vederea interzicerii Gay Pride în numele ”protecţiei copiilor”.

Interzicerea a fost anunţată oficial la 19 iunie, însă Gay Pride urmează să aibă loc, a promis primarul ecologist al Budapestei Gergely Karacsony, apreciind că un asemenea eveniment municipal nu are nevoie de o autorizare oficială.

Autorităţile au pledat, la rândul lor, ca marşul să se desfăşoare într-un loc închis - un stadion sau hipodrom -, departe de privirile minorilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62548175
Volodimir Zelenski cere ca toţi criminalii de război, „inclusiv Putin”, să fie judecaţi de un tribunal

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cere ca „toţi criminalii de război ruşi”, inclusiv Vladimir Putin, să fie judecaţi de un tribunal înfiinţat de Consiliul Europei pentru crimele de agresiune împotriva Ucrainei.

62491720
Coreea de Sud şi NATO au convenit înfiinţarea unui grup consultativ în industria de apărare

Coreea de Sud şi NATO au convenit să înfiinţeze un grup consultativ în industria de apărare pentru a explora modul în care îşi pot îmbunătăţi cooperarea în domeniul apărării, a informat Yonhap, citând un anunţ al biroului prezidenţial.

62532165
Marine Le Pen îi cere protejatului său, Jordan Bardella, să se pregătească pentru a candida la prezidenţiale în 2027

Populista de extremă dreapta Marine Le Pen din Franţa, căreia o instanţă i-a interzis să participe la alegeri, i-a cerut protejatului său politic, Jordan Bardella, să se pregătească pentru a candida la scrutinul prezidenţial din 2027, relatează dpa.

 

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.