Marine Le Pen îi cere protejatului său, Jordan Bardella, să se pregătească pentru a candida la prezidenţiale în 2027

62532165
Getty

Populista de extremă dreapta Marine Le Pen din Franţa, căreia o instanţă i-a interzis să participe la alegeri, i-a cerut protejatului său politic, Jordan Bardella, să se pregătească pentru a candida la scrutinul prezidenţial din 2027, relatează dpa.

 

"Accept că nu pot candida. Jordan acceptă că trebuie să intervină. Eu însămi i-am cerut să se gândească la asta şi să se pregătească pentru această posibilitate", a declarat Le Pen pentru ziarul Valeures Actuelles, într-un interviu publicat miercuri.

Este pentru prima dată când Le Pen vorbeşte despre posibilitatea ca liderul partidului Rassemblement National (RN) să candideze în locul ei.

O instanţă a condamnat-o pe Le Pen la începutul lunii aprilie pentru deturnare de fonduri europene. Cea mai controversată parte a sentinţei este interdicţia de a candida timp de cinci ani. Pedeapsa a intrat în vigoare imediat.

Comentariile lui Le Pen reprezintă o schimbare de poziţie, deoarece anterior îşi pusese speranţele într-o decizie a instanţei de apel aşteptată pentru mijlocul anului 2026 şi a respins orice dezbatere despre candidatura lui Bardella.

În vârstă de 56 de ani, ea părea hotărâtă să candideze din nou pentru cea mai înaltă funcţie în stat în 2027, a patra încercare a sa.

"Jordan şi cu mine ne vom înscrie în cursa pentru alegerile primare prezidenţiale până când cazul va fi decis", a declarat Le Pen pentru publicaţia citată.

După decizia în apel, amândoi îşi vor lansa campaniile prezidenţiale. "Vom conduce amândoi această campanie, indiferent de rezultatul procedurilor de apel", a spus ea.

În ultimele luni, ea a ridicat ocazional îndoieli cu privire la capacitatea lui Bardella, în vârstă de 29 de ani, de a câştiga alegerile. 

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62555381
Donald Trump susține că a obținut tot ce și-a dorit la summitul NATO de la Haga: „Suntem aici să-i ajutăm”
Summitul NATO de la Haga a fost un adevărat succes, a admis președintele american Donald Trump, înainte să plece spre Washington.
62555380
Selfie-urile din vacanță au trimis-o direct la închisoare pe o britanică de 39 de ani. Ce apărea în imagini
O fostă manageră a unui magazin de bijuterii din Regatul Unit a fost condamnată la 28 de luni de închisoare, după ce a postat selfie-uri în care apărea purtând bijuterii furate și le-a trimis foștilor colegi de muncă, relatează CNN.
62427390
Bloomberg: Un război între Rusia și NATO ar costa întregul Glob 1.500 de miliarde de dolari pe an. Cele mai vulnerabile state
Un conflict Rusia-NATO ar provoca pierderi globale de 1.500 de miliarde de dolari în primul an, din cauza distrugerilor, crizei energetice și haosului financiar, un impact similar cu cel al invaziei Rusiei în Ucraina, arată Bloomberg Economics.