Unul din trei soldați ruşi din brigada „călăilor de la Bucea” a luptat în Siria

62252049
CNN

Fiecare al treilea soldat rus din Brigada 155 a Flotei Pacificului din Marina Rusă a luptat în Siria, apărând regimul lui Bashar al-Assad – potrivit portalului de investigaţii Slidstvo.Info, scrie Rador.

Vezi aici cele mai recente informații despre Războiul din Ucraina | LIVE UPDATE

Potrivit Direcţiei Principale de Informaţii (GUR) de la Kiev, reprezentanții acestei brigăzi au ocupat Bucea, Irpin și Hostomel din regiunea Kiev, localităţi în care au fost descoperite ulterior sute de civili ucraineni uciși cu brutalitate.

Listele Brigăzii 155 Marină conțin numele și datele personale a 82 de militari ruși. Cel puțin 24 dintre aceştia au participat la războiul din Siria, unde Rusia a susținut regimul criminal al lui Bashar al-Assad. În medie, fiecare al treilea militar rus din această brigadă a luptat în Siria. Alți ocupanți nu au putut participa la războiul din Siria, din cauza vârstei lor, pentru că, la acea vreme, încă studiau la școală sau la colegiu.
Jurnaliştii au aflat că un număr important de ocupanţi din această brigadă, ale căror nume sunt pe lista GUR, s-au născut în anii 1998-2002. Adică acum au între 20 şi 25 de ani.

Unii dintre acești soldaţi ruşi de 20 de ani se laudă pe reţelele de socializare că le taie urechile ucrainenilor şi îi amenință că îi vor ucide. Amintim că, în 2015, trupele ruse au invadat teritoriul Siriei, unde a avut loc un război civil.

Liderul rus, Vladimir Putin, a trimis acolo aproximativ 4.000 de soldați, pentru a sprijini regimul lui Bashar al-Assad. Trupele ruse au atacat populația paşnică, infrastructura civilă și coridoarele umanitare. De asemenea, rușii au folosit arme interzise în Siria – bombe cu fosfor – și au lansat atacuri chimice asupra unor regiuni dens populate.

 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62252438
Secretarul general al NATO: "Războiul din Ucraina ar putea dura luni, sau chiar ani"
"Războiul din Ucraina ar putea dura luni, sau chiar ani", avertizează secretarul general al NATO.  
62252433
Apropiat al lui Navalnîi: Putin şi-a "scurtat timpul la putere" atunci când a decis să invadeze Ucraina
Când a decis să intre în război cu Ucraina, Vladimir Putin "şi-a scurtat în mod clar timpul la putere", afirmă Leonid Volkov, un prieten apropiat al lui Alexei Navalnîi, principalul opozant al preşedintelui rus.  
62247848
Imagini din dronă arată că rușii chiar au săpat tranşee în zona puternic radioactivă de lângă Cernobîl. VIDEO
Poziţii abadonate ale militarilor ruşi într-o parte puternic radioactivă a zonei de excludere de lângă Cernobîl pot fi văzute într-o filmare cu drona făcută publică de autorităţile ucrainene, relatează CNN.