Ungaria va plăti 50% din salariul celor care lucrează în domeniile afectate de reintrarea țării în carantină totală

62159254

Guvernul maghiar va subvenționa cu 50% salariile celor care lucrează în domeniile afectate de reintrarea în carantină totală, premierul Viktor Orban dând asigurări că nu va ”lăsa pe nimeni să ajungă pe drumuri”.

"Vom oferi ajutor, nu vom lăsa pe nimeni să ajungă pe drumuri!", a declarat premierul ungar Viktor Orban pe pagina sa de Facebook, în mesajul adresat celor afectaţi de noile restricţii din Ungaria, care au intrat în vigoare de luni, scrie Hirado.

Orban a spus că următoarele două săptămâni vor fi cu adevărat dificile, deoarece mai multe dintre magazinele deschise până acum vor trebui închise, iar serviciile, suspendate.

“Cei afectaţi se vor regăsi într-o poziţie dificilă. Vom oferi ajutor, nu vom lăsa pe nimeni să ajungă pe drumuri!”, a declarat şeful guvernului de la Budapesta.

Viktor Orban a subliniat că se va acorda o subvenţie salarială de 50% celor care lucrează în domeniile în care activitatea va fi suspendată.

 

A fost ștearsă obligativitatea plății contribuțiilor

 

Vor primi acest ajutor, de exemplu, cei din saloanele de coafură şi cosmetică, precum şi vânzătorii din magazine.

În plus, în aceste domenii, guvernul a şters obligativitatea plăţii contribuţiilor din partea angajatorului, măsura fiind valabilă pentru toată luna martie, iar companiile care sunt afectate de restricţii şi care închiriază spaţii de la stat sau de la autorităţile locale nu vor trebui să achite chirie, a explicat premierul.

Viktor Orban a mai anunţat că impozitele vor fi anulate şi pentru micii întreprinzători care plătesc contribuţii pe baza normei de venit.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62168829
Curtea Supremă a SUA respinge ultimul apel al lui Donald Trump privind alegerile
Curtea Supremă a Statelor Unite a respins luni fără comentarii ultimul apel al fostului preşedinte Donald Trump legat de alegerile prezidenţiale din noiembrie anul trecut, transmite Reuters.
62159631
Americanii vaccinaţi se pot întâlni fără măşti. Ce spun autoritățile
Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite a afirmat luni că americanii vaccinaţi împotriva COVID-19 se pot reuni în grupuri mici fără să poarte măşti, transmite Reuters.
62022944
Autoritățile din Grecia au anunțat când va avea loc redeschiderea sectorului turistic
Grecia intenționează ca până la finalul lunii martie să ridice restricțiile impuse în sectorul vânzărilor cu amănuntul și să redeschidă școlile.