Ungaria, presată de SUA să susțină aderarea Suediei la NATO. Budapesta riscă să piardă Visa Waiver

62422517

Senatorii americani fac presiuni asupra Ungariei pentru a susţine aderarea Suediei la NATO, avertizând-o că riscă să-şi deterioreze permanent relaţia cu SUA. Între timp, Budapesta ar putea fi scoasă din Visa Waiver.

Congresmeni americani de rang înalt au declarat că doresc ca Ungaria să aprobe imediat aderarea Suediei la NATO, sugerând, joi, la o săptămână după ce Turcia şi-a dat deja avizul în acest sens, că Budapesta riscă să afecteze permanent relaţia sa cu Washingtonul, dacă nu acţionează, relatează Reuters, citată de News.ro. Pe de altă parte, potrivit presei suedeze, premierul suedez a avut, joi, o scurtă discuţie cu Viktor Orban (foto, centru), în marja summitului UE de la Bruxelles.

Ben Cardin, membru al Comisiei pentru relaţii externe din Senat, a declarat că are "îngrijorări profunde" cu privire la direcţia actualului guvern al Ungariei. Congremenul democrat a menţionat în acest sens că premierul Viktor Orban a amânat, până în joi, acordarea de asistenţă din partea Uniunii Europene pentru Ucraina şi a pus în continuu piedici în calea aderării oficiale a Suediei la NATO.

"Cei care sunt parteneri nu fac astfel de lucruri. Şi mă întreb dacă sunt un aliat de încredere pentru programul nostru (de scutire de vize)", a declarat el într-o conferinţă de presă.

Programul Visa Waiver, „arma” SUA împotriva Ungariei

Şi senatorii Jeanne Shaheen, o democrată, şi Thom Tillis, care este republican şi care coprezidează Grupul de observatori NATO din Senat, au emis o declaraţie în care au cerut Ungariei să-şi schimbe atitudinea. "Inacţiunea Ungariei riscă să afecteze irevocabil relaţia sa cu Statele Unite şi cu NATO", au avertizat cei doi senatori.

Programul Visa Waiver le permite cetăţenilor din 41 de ţări să călătorească în Statele Unite pentru şederi de până la 90 de zile fără viză.

În vara anului trecut, Statele Unite au impus deja unele restricţii pentru deţinătorii de paşapoarte ungare în cadrul Programului Visa Waiver, afirmând că Budapesta nu a rezolvat vulnerabilităţile de securitate ridicate în mod repetat de Washington. Într-un comunicat, Ambasada SUA la Budapesta a anunţat că perioada de valabilitate oferită cetăţenilor din Ungaria în cadrul Sistemului electronic de autorizare a călătoriilor (ESTA) va fi redusă, cu efect imediat, de la doi ani la un an şi doar vizitele unice vor fi permise în cadrul sistemului, nu şi cele multiple.

În replică, MAI ungar a transmis că SUA au solicitat date despre maghiarii cu dublă cetăţenie, pe care autorităţile de la Budapesta au refuzat să le ofere, motiv pentru care Statele Unite se răzbună.

Suedia, împreună cu Finlanda, a solicitat să adere la NATO în 2022, după invazia Rusiei în Ucraina. Dar aderarea sa a fost întârziată de Turcia şi Ungaria, lăsând ţara în incertitudine şi frustrând aliaţii NATO care văd Suedia ca pe un jucător important în asigurarea securităţii în regiunea baltică.

Ungaria este acum singurul membru NATO care nu a aprobat cererea Suediei de aderare la alianţă, după ce preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a semnat documentele de aderare a Suediei la sfârşitul lunii ianuarie.

Parlamentul de la Budapesta se va reuni luni, la cererea partidelor de opoziţie, urmând ca ratificarea candidaturii Suediei la NATO să se afle pe ordinea de zi, potrivit unui document publicat joi pe site-ul Parlamentului. Nu este însă clar dacă deputaţii partidului de guvernământ, Fidesz, care deţine o largă majoritate în parlament, vor participa la reuniunea extraordinară, ceea ce înseamnă că, în lipsa lor, nu se va putea ratifica aderarea Suediei.

Anterior, joi, şeful de cabinet al lui Viktor Orban a declarat că parlamentarii Fidesz doresc să vadă măsuri din partea Suediei pentru a consolida încrederea reciprocă, înainte de a aproba candidatura sa la NATO. El nu a detaliat care sunt aceste măsuri.

Premierul Suediei, întâlnire în privat cu Orban, la Bruxelles

Suedia nu va negocia cu Ungaria în legătură cu cererea de aderare la NATO, declara vinerea trecută premierul suedez Ulf Kristersson. Cu toate acestea, el s-a întâlnit cu Viktor Orban la Bruxelles, joi, cu ocazia summitului UE.

Premierul Ulf Kristersson a avut o discuţie privată cu premierul ungar Viktor Orban despre procesul NATO aderării la NATO. "Cel mai important lucru acum este să mergem înainte şi să luăm o decizie", a declarat dl Kristersson pentru publicaţia suedeză Altinget.

Potrivit sursei, premierul suedez şi omologul ungar au avut o conversaţie privată "timp de aproximativ 15 minute" după negocierile de la summitul UE în cadrul căruia liderii UE au reuşit neaşteptat de repede să îl determine pe Viktor Orban să renunţe la veto-ul său privind un sprijin financiar multianual pentru Ucraina.

"Am avut o conversaţie bună cu Viktor Orban, care a pus bazele unui dialog mai lung data viitoare", a declarat Kristersson jurnaliştilor după încheierea întrevederii. Însă premierul suedez a respins în continuare ideea unor negocieri suplimentare pentru a determina Ungaria să aprobe aderarea Suediei la NATO.

"Am exprimat în mod clar că nu este nimic de negociat - sunt lucruri de discutat. Atât despre lucruri care sunt în afara NATO, care poate au legătură cu UE, dar şi lucruri care au legătură cu NATO. Cred că Jas 39 Gripen este cea mai mare problemă în care am putea aprofunda cooperarea”, a spus premierul referindu-se la aeronavele militare fabricate de Suedia.

Potrivit premierului suedez, nu a fost stabilită nicio dată anume, nici în ceea ce priveşte ratificarea de către parlamentul ungar a cererii Suediei de aderare, nici în ceea ce priveşte următoarea întâlnire între cei doi lideri.

Parlamentul ungar este în vacanţă acum, fiind programat să se reunească pentru o sesiune normală la sfârşitul lunii februarie. Şeful NATO, Jens Stoltenberg, a declarat recent că se aşteaptă ca parlamentul Ungariei să dea undă verde aderării Suediei la sfârşitul lunii viitoare, atunci când se va reuni din nou după vacanţă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Atenţionare de călătorie pentru Statele Unite. Avertismentul transmis de MAE

Serviciul meteorologic din Statele Unite ale Americii a emis până pe 4 februarie 2024 o prognoză meteo de vreme severă.

 

Rafturi goale în supermarketurile din Bruxelles, în urma protestelor fermierilor. Camioanele care fac aprovizionarea, blocate

Protestele la Bruxelles au încetat, dar fermierii continuă demonstrațiile în alte orașe din Belgia. Între timp, în unele  supermarketuri din capitala belgiană au început să se golească rafturile.

Iranul își umflă mușchii în fața SUA: „Vom răspunde cu putere la intimidări”

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a afirmat, vineri, că ţara sa nu va declanşa un război, dar va ''răspunde cu putere'' oricui ar încerca să o intimideze, informează Reuters.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.